Un bărbat a primit în cont peste 130.000 de lei de la SC Salubris SA

Dimensiune font:

| 19-03-2021 21:59

 Un româna fost îmbogățit dintr-o greșeală de o societate aflată în subordinea Primăriei ieșene. Acesta va fi nevoit să dea banii înapoi .

 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis acțiunea formulată de SC Salubris SA. Astfel, magistrații ieșeni l-au obligat pe I. A. C. să returneze 131.702 lei, plus cheltuieli de judecată de 5.608 lei

Instanța admite cererea formulată de reclamanta SC Salubris SA în contradictoriu cu pârâtul Ionel Andrei Craiu. Îl obligă pe pârâtul Ionel Andrei Craiu să îi restituie reclamantei SC Salubris SA suma de 131.702,98 lei, încasată ca plată nedatorată. Îl obligă pe pârâtul Ionel Andrei Craiu să îi plătească reclamantei suma de 5.608,56 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță și în apel. Respinge cererea formulată de reclamanta SC Salubris SA în contradictoriu cu pârâții ING Bank NV România, ING Bank Iași, BRD Groupe Societe Generale SA și BRD Groupe Societe Generale SA – Sucursala Iași. Respinge cererea intimatei-pârâte ING Bank NV de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Firma ieșeană Salubris SA a dat în judecată băncile, vrând să afle unde au ajuns banii

Procesul dintre SC Salubris SA Iași și băncile amintite a început în urmă cu mai bine de trei ani. Reprezentanții firmei ieșene au decis să apeleze la magistrați, după ce și-au dat seama că au virat peste 100.000 de lei în contul unei persoane fizice, în locul furnizorului de combustibil. Cei de la Salubris au precizat în instanță că, în urma relațiilor contractuale pe care le are cu un furnizor de combustibil, pe 1 martie 2017, ar fi primit o notificare din partea acestuia, prin care îi comunica numărul de cont în care urmau a fi efectuate plățile începând cu aceeași zi.

Potrivit acestora, pe 3 martie 2017, firma a efectuat plata contravalorii unei facturi, în contul indicat de acea societate. Reprezentanții Salubris au mai menționat că a fost virată suma amintită în contul indicat, dar fără a verifica dacă respectivul cont îi aparține sau nu furnizorului, conform procedurii, și fără a sesiza că plata făcută nu îi aparține respectivei firme, ci unei persoane fizice, care a retras suma de bani de la diferite bancomate.

În ordinul de plată de pe 2 martie 2017, am indicat corect denumirea și Codul de Identificare Fiscală atât ale beneficiarului, cât și ale plătitorului, suma ce urma a fi plătită și ce reprezintă contravaloarea combustibilului, potrivit facturii de pe 1 februarie 2017. Instituțiile bancare erau obligate să parcurgă o procedură de validare, care presupunea identificarea elementelor corespunzătoare contului. Dar acestea nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, validând și efectuând operațiunea prin care suma a fost direcționată către un beneficiar diferit de cel indicat de plătitor”, au precizat reprezentanții Salubris SA.

Aceștia au mai arătat că, deși au cerut restituirea sumei, solicitarea lor nu a primit un răspuns favorabil, iar băncile nu ar fi făcut demersuri pentru recuperarea sumei decontate eronat în contul altui beneficiar decât cel indicat.

Ce au spus reprezentanții băncilor în procesul cu societatea ieșeană

La rândul lor, cei de la BRD au cerut respingerea acțiunii formulată de Salubris SA, arătând că răspunderea sa ar putea fi antrenată exclusiv în temeiul normelor ce reglementează răspunderea contractuală.

Nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, dat fiind faptul că, potrivit dispozițiilor contractuale și a prevederilor legale aplicabile, banca nu are obligația de verificare sau de validare a plății, întreaga responsabilitate revenindu-i clientului (SC Salubris SA), care are obligația de a completa ordinele de plată cu toate informațiile corecte”, au menționat reprezentanții BRD.

Aceștia au adăugat că nu sunt în culpă, întrucât și-au executat întocmai obligațiile asumate, operând transferul sumei indicate de Salubris SA în contul indicat de către aceasta, reclamanta fiind cea care nu și-ar fi executat obligațiile contractuale privind completarea corectă a ordinului de plată.

„Nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar prejudiciul a fost cauzat atât printr-o faptă ilicită a unui terț, cât și prin neglijența reclamantei, care, cu o minimă diligență în ceea ce privește plata efectuată, ar fi putut constata la o analiză sumară a înscrisului prin care i se aducea la cunoștință necesitatea efectuării plății, existența unor inadvertențe sau exprimări care ar fi trebuit să îi atragă atenția și să determine verificări suplimentare înainte de efectuarea plății”, au subliniat cei de la BRD.

De asemenea, ING Bank NV România a cerut respingerea cererii, arătând în esență că a realizat creditarea contului IBAN cu suma amintită, pe baza instrucțiunii de plată dată de ordonator, iar plata a fost procesată în mod automat, exclusiv pe baza codului IBAN, conform obligațiilor care îi revin, nefiind necesară și nici obligatorie verificarea unor date suplimentare, cum ar fi concordanța cu numele sau denumirea titularului contului.

Plângere la Poliție, pentru a afla cine a beneficiat de bani

Inițial, băncile nu au dezvăluit în contul cărei persoane au ajuns banii depuși de Salubris SA, astfel că societatea s-a adresat și Poliției cu o plângere penală pentru înșelăciune. În cele din urmă, magistrații au constatat că cel care a beneficiat de suma de 131.702 lei este Ionel Andrei Craiu. Acesta a fost introdus ulterior în proces.

Tot în urmă cu aproape 4 ani, o altă firmă din subordinea municipalității ieșene, SC Servicii Publice SA Iași, a apelat la judecători, dintr-un motiv similar. Reprezentanții societății au susținut, de asemenea, că au virat, din greșeală, suma de 125.450,25 lei în contul unei persoane fizice. Cei de la Servicii Publice au menționat în instanță că au un contract cu un furnizor de combustibil.

Pentru luna septembrie a anului 2016, furnizorul a emis o factură fiscală pe 30 septembrie 2016, în valoare totală de 125.450,25 lei, cu termen de scadență în 30 de zile de la emitere. Pe 7 octombrie 2016, pe numărul nostru de fax am primit o înștiințare scrisă din partea furnizorului conform căreia, începând cu data de 3 octombrie 2016, plata facturilor emise în temeiul contractelor în derulare se va face în noul cont, indicat în respectiva adresă. Pe 10 octombrie 2016, am achitat factura ce fusese emisă pe 30 septembrie în contul indicat prin adresa primită”, au spus reclamanții.

Potrivit acestora, pe 20 octombrie 2016, compania ar fi primit o notificare electronică din partea furnizorului de combustibil, în care se arăta că trebuie să asigure plata pentru a evita neacceptarea cardurilor în stațiile de distribuție. Cei de la Servicii Publice au spus că efectuaseră plata, dar furnizorul de combustibil a replicat că nu primise vreun ban

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
De ce sunt India și Pakistanul în pragul războiului și cât de periculoasă este situația?
07/05/2025 20:16

 Regiunea disputată Kashmir, de-a lungul Liniei de Control, este din nou epicentrul unei crize internationale. Un expert explică de ce sunt India si Pakistanul in pragul războiului si cat de periculoas� ...

România riscă pierderea a 44 de miliarde de euro din fonduri europene. Guvernul interimar întârzie reforma fiscală
07/05/2025 14:45

 Romania trebuie să trimită pană in iunie, cel tarziu la inceputul lunii iulie, cererea de plată numărul 4 din Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR), care include reforma fiscală, una di ...

Cel mai mare faliment în lanț zguduie Europa: România riscă să fie luată de tsunamiul economic ce lovește continentul
07/05/2025 11:35

 Austria este in pragul unei crize economice istorice: colapsul imperiului Signa zguduie Europa si scoate la iveală haosul din sistemul juridic si financiar. Austria traversează una dintre cel ...

Ideologul lui Vladimir Putin, în extaz după victoria lui George Simion: Pentru noi este o oportunitate. Ne întărește pozițiile
07/05/2025 05:24

Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, jubilează după succesul lui George Simion in urma primului tur al alegerilor prezidentiale din Romania. Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, sustine ...

Cine este cel mai bogat actor din 2025 - nu a mai jucat într-un film de cinci ani, dar nu îl detronează nimeni
07/05/2025 05:10

Arnold Schwarzenegger este oficial cel mai bogat actor din 2025, desi nu a mai apărut intr-un film nou de mai bine de cinci ani. Potrivit unui nou clasament realizat de Esquire, actorul austriac naturalizat am ...

ANRE, în alertă! Avertisment asupra unei înselătorii online care folosește abuziv numele instituției: 'NU vă lăsați induşi în eroare'
06/05/2025 21:20

  Autoritatea Naţională de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) se delimitează ferm de site-ul https://chestionare-anre.ro/ şi atrage atenţia publicului că acest site NU aparţine şi ...

Traian Băsescu: „Nicușor Dan poate câștiga turul 2 dacă negociază cu românii, nu cu politicienii
06/05/2025 09:46

Fostul presedinte Traian Băsescu a declarat, intr-o interventie la Digi24, că Nicusor Dan ar putea castiga turul al doilea al alegerilor prezidentiale dacă va renunta la aliantele politice si va merge direct ...

Engleza – este a doua limbă oficială pentru uz administrativ, juridic și educațional, fiind foarte răspândită în mediile urbane și în afaceri.
05/05/2025 16:43

  Ce limbă se vorbeste in India? Hindi, engleza si zeci de alte limbi oficiale India este una dintre cele mai bogate si complexe tări din lume din punct de vedere lingvistic. Limba oficială principal� ...

„Megalomanie patologică”. Trump, acuzat că „își bate joc” de catolici cu imaginea în care apare deghizat în papă
05/05/2025 03:22

Donald Trump a fost acuzat că si-a bătut joc de alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice, după ce a postat pe retelele de socializare o imagine generată de inteligenta artificială in care apare el ins ...

Putin speră că armele nucleare nu vor fi necesare pentru încheierea operațiunii din Ucraina
05/05/2025 03:20

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, in comentarii publicate duminică, că Rusia are capacitatea să incheie războiul din Ucraina. El a mentionat că nu a fost nevoie pană acum ca Rusia să apeleze la ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei