Vladimir Putin a lansat o ofertă de dialog Occidentului dar nu renunță la o nouă ordine mondială
Dimensiune font:
Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat marţi o ofertă de dialog Occidentului în materie de securitate şi stabilitate strategică, dar a pledat pentru crearea unei noi ordini mondiale, după ce a fost învestit pentru al cincilea mandat la Kremlin.
"Noi nu respingem dialogul cu ţările occidentale. Depinde de ele (...) Intenţionează să încerce în continuare să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica de agresiune şi presiunea care nu a încetat ani la rând împotriva ţării noastre, ori să caute căi de cooperare şi pace?", a spus Putin într-un scurt discurs la ceremonia de învestire desfăşurată la Marele Palat al Kremlinului.
"Am fost şi suntem deschişi consolidării bunelor relaţii cu toate ţările care văd în Rusia un partener fiabil şi onest. Iar aceasta este efectiv majoritatea mondială", a susţinut mai departe preşedintele rus.
El a mai afirmat că dialogul cu Occidentul în materie de securitate şi stabilitate strategică este "posibil", dar a avertizat că acesta nu trebuie să se desfăşoare "de pe o poziţie de forţă", ci "fără aroganţă, vanitate sau exclusivitate personală, şi numai în condiţii de egalitate, respectând interesele celuilalt".
In acest timp, a mai menţionat Putin, Rusia va continua să lucreze la "formarea unei lumi multipolare şi a unui sistem de securitate echitabil şi indivizibil".
De asemenea, liderul de la Kremlin a dat asigurări că securitatea poporului rus este o prioritate pentru el şi a amintit "eroii" campaniei militare din Ucraina.
El a ordonat luni armatei ruse să efectueze exerciţii militare cu simularea folosirii de arme nucleare tactice în Districtul Militar Sud, care include şi regiunile ucrainene anexate, în urma "provocărilor" şi "ameninţărilor" din partea unor oficiali occidentali şi implicării tot mai mari a Occidentului de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau