Primele imagini cu Pasajul Domnești noaptea cu iluminatul aprins / De ce vor fi treceri de pietoni sus pe pasaj VIDEO
Dimensiune font:
Pasajul de la Domnești, primul pasaj de tip giratoriu suspendat ce va fi deschis pe centura Capitalei, se apropie de data anunțată pentru inaugurare, iar în prezent constructorul a trecut la faza testelor. În plus, pe lângă marcaje și semnalizare, s-au făcut și lucrările de iluminat, iar pentru prima dată pasajul a fost iluminat noaptea.
„Pentru pasajul Domnești a început numărătoarea inversă până la momentul în care va fi dat în trafic și se realizează astfel testele finale și ultimele pregătiri. În cursul serii trecute, s-a efectuat testarea sistemului de iluminat public în toate zonele pasajului, rampe și girația suspendată, unde au fost montați în total 256 stâlpi”, scrie secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Conform acestuia, sistemul de iluminat public este dotat cu telegestiune, permițând astfel reglarea intensității luminii în funcție de trafic și lămpi LED, care vor consuma în total maximum 22 kwh.
Pasajul Domnești va fi inaugurat pe 15 noiembrie
Pasajul Domnești va fi inaugurat și deschis traficului rutier pe data de 15 noiembrie.
În prezent se fac testele de încărcare necesare pentru deschiderea traficului.
- Testele de încărcare statică prin intermediul unui convoi de vehicule de mare tonaj, a câte 28 tone fiecare. Poziționarea camioanelor s-a făcut în asa fel încât să se realizeze echivalentul a 85% din încărcarile frecvente din normele Eurocode, iar pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, s-a folosit atât câte un camion pe banda de circulație, cât și două camioane, aflate la o distanță de 7 metri.
- Testele de încărcare dinamică care se realizează prin intermediul unui vehicul dispus pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.
Treceri de pieton sus pe Pasajul Domnești
În prezent constructorul a terminat și lucrările de marcaj și de montare a indicatoarelor rutiere.
Mulți utilizatori s-au arătat surprinși că pe pasaj, sus, au fost trasate treceri de pieton fix înainte de intrarea în giratoriul suspendat.
Secretarul de stat Scrioșteanu a explicat utilizatorilor de pe Facebook că odată cu deschiderea pasajului, „nu se va mai putea trece la sol peste Calea Ferata din București spre Domnesti și invers”.
„Fluxul principal pe centura capitalei rămâne la sol, paralel cu Calea Ferata, pe 4 (patru) benzi pe sub pasaj, iar fluxul București-Domnesti și invers va fi pe pasajul tip giratoriu suspendat”, a scris Scrioșteanu.
Pentru pietoni vor fi și scări de acces deoparte și de alta a rampelor pasajului pe direcția București-Domnești.
Pasajul Domnești: Stadiul fizic actual
Conform datelor CNAIR centralizate de CESTRIN, stadiul fizic actual al pasajului de la Domnești a ajuns la 90%.
Lucrările la pasajul Domnești au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje constante. Ultima problema fusese intrarea în insolvență a constructorului principal STRACO, însă șantierul și lucrările au fost preluate în sarcina subcontractorului Tracon.
Primele lucrări la pasajul de la Domnești au început în 2018 în baza unei autorizații de construire parțiale, dar restul proiectului s-a blocat din mai multe motive: proiectul tehnic a trebuit complet refăcut față de ce s-a scos la licitație pentru că Primăria Capitalei a cerut lărgirea zonei pasajului pentru a fi amplasat o linie de întoarcere a tramvaiului; utilitățile au fost relocate cu foarte mare dificultate; exproprierile inițiale și cele suplimentare (ca urmare a modificării proiectului) au fost realizate cu mare întârziere; constructorul a intrat în insolvență.
Pasajul Domnești - giratoriu suspendat - detalii tehnice
Lungime: 536 m
Cost: 91,5 mil lei
Constructor: STRACO GRUP SRL - SC COMNORD SRL - SPECIALIST CONSULTING SRL / Construcție preluată de subcontractorul TRACON
Contract semnat: 2017 (lucrări reluate în august 2020)
Termen de finalizare: 24 de luni (proiectare și execuție)
Finalizare posibilă (n.r.): Q4 2022
Stadiu la zi (noiembrie 2022): cca 90%
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau