Mai puțini cozonaci pe piață, de Paște

Dimensiune font:

| 02-05-2024 09:31

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populaţiei, deşi preţurile la unii producători au fost reduse şi cu 10% în acest an.

„Apreciem că vom mânca ceva mai puţini cozonaci decât anul trecut şi decât în perioada sărbătorilor de iarnă şi nu din cauza preţurilor, care chiar au dat în jos la cozonac. Noi vrem să ofertăm acum 7,2 milioane de cozonaci, faţă de 7,5 milioane anul trecut, pentru că am observat de la supermarketuri că şi comenzile lor au fost ceva mai mici şi atunci sigur că ne orientăm şi noi cu producţia, ca să nu greşim. După cum spuneam, reducerea ofertei nu este din cauza preţului, pentru că sunt unii producători, chiar şi cei mari, care au redus preţurile şi cu 10%, cred că este din cauza puterii de cumpărare. Însă, eu cred că e un lucru bun, pentru că risipa alimentară trebuie să fie tot mai mică şi atunci omul cumpără mai chivernisit, mai chibzuit. Am observat acest lucru: omul preferă să cumpere un cozonac mai mic, dar bun decât un cozonac mare şi mai puţin bun”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - Rompan, Aurel Popescu.

Din punct de vedere al sortimentelor de cozonaci, Popescu a precizat că patiserii vin cu o ofertă extrem de bogată, iar umpluturile sunt „cu de toate”, respectiv cu portocalele, smântână, ciocolată sau fistic, însă cei mai căutaţi rămân cozonacii clasici cu nucă, cu stafide şi cu rahat.

Acesta a subliniat că şi exportul şi-a menţinut trendul din anii trecuţi, circa 10% din cozonacii produşi în această perioadă ajungând în afara graniţelor ţării, în zonele unde locuiesc români. Cam 10% din producţie pleacă la export şi cred că e un lucru bun. Eu dacă aş fi la guvernare aş da o primă de export. Se dau bani pentru morcovi, pentru tomate, pentru usturoi, pentru vacă, pentru porcul de Mangaliţa, practic pentru orice, dar nu şi la procesare. Aici nu se dă nimic şi noi suntem supăraţi. Procesarea e între supermarketuri, care vor preţuri mici, şi consumatori, practic e prinsă ca într-o menghină”, a subliniat şeful Rompan.

Potrivit sursei citate, patiserii lucrează „la foc continuu” pentru a intra pe piaţă în această perioadă şi cu pască, produsul specific Sărbătorilor Pascale.

În privinţa cozonacilor care nu se vând şi se apropie de termenul de valabilitate, Aurel Popescu a menţionat că în prezent aceste produse nu se mai distrug ci sunt date unor organizaţii care le împart mai departe în centre sociale. Raluca STROE

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
Nouă scădere demografică în România. Numărul nașterilor, de două ori mai mic față de decese
12/05/2025 14:37

    Un raport al Institutului National de Statistică arată o cifră care dă sperante. În martie s-au născut 10.420 copii, in creştere cu 3,3% ( 334 de copii) faţă de luna febr ...

Ce este și cum se prepară cafeaua Menengiç
12/05/2025 07:48

Cafeaua Menengiç, care are o aromă distinctivă, cu o aromă picantă si lemnoasă, este o băutură foarte populară datorită beneficiilor sale pentru sănătate recent.  Ar trebui sa incercati ...

Ciocolata Dubai, desertul viral care a cucerit Internetul.  Află cum o poți prepara acasă, cu ingrediente accesibile și un rezultat spectaculos
01/05/2025 16:30

Dacă există un desert care a reusit să imbine luxul, creativitatea si gustul decadent intr-un singur preparat, acela este Ciocolata Dubai. Virală pe TikTok, Instagram si YouTube, această retetă nu doar c� ...

Vinul pelin, băutura amară care vindecă. Află rețeta tradițională și povestea unei licori uitate
01/05/2025 13:55

Într-o lume dominată de arome dulci si gusturi rotunde, vinul pelin pare o excentricitate. Dar tocmai această amăreală indrăzneată il face special. Pentru romani, vinul pelin nu este doar o băutur� ...

Cele mai delicioase mâncăruri din verdețuri de primăvară
26/04/2025 07:12

Primăvara nu aduce doar zile mai lungi si soare bland, ci si o explozie de verdeturi proaspete, fragede si pline de savoare. În această perioadă, grădinile si pietele se umplu de urzici, leurdă, st ...

Cherimoya, fructul exotic care cucerește supermarketurile din România
25/04/2025 09:54

În ultimele săptămani, rafturile supermarketurilor Kaufland, Lidl si Auchan au fost imbogătite cu un oaspete surprinzător: cherimoya, un fruct exotic cu origini sud-americane, desemnat de un studiu ...

Super-alimentul care ne aduce optimism
21/04/2025 08:58

  Mămăliga, considerată de multi un aliment banal, ascunde de fapt o comoară de beneficii pentru sănătate, siluetă si bunăstarea generală. Preparată din făină de porumb (mălai), această manc ...

Drobul, gustul Paștelui românesc cu ecouri din lume
19/04/2025 11:38

Drob de miel, drob de pui sau chiar drob vegetarian — oricare ar fi alegerea, acest preparat ocupă un loc aparte in gastronomia romanească, mai ales in perioada Sărbătorilor Pascale. Dar putini stiu c ...

În căutarea fripturii perfecte. Rețetele de miel care aduc familia la masă
19/04/2025 11:09

De Pasti sau intr-o zi de duminică lenesă, mirosul de friptură de miel umple casa si scoate la iveală amintiri, povesti si gusturi vechi de cand lumea. Între traditie si inovatie, am pornit intr-o că ...

Cozonacul din inima casei. Rețetele care încă ne adună în jurul mesei
19/04/2025 10:47

Mirosul de cozonac rumenit in cuptor are puterea magică de a opri timpul. Îl recunosti din scara blocului, din curtile de la tară, din amintirile copilăriei. Cozonacul rămane o dovadă că lucrurile f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei