Conducătoarea auto care a accidentat intenționat cu mașina un polițist aflat pe motocicletă rămăne în arest
Dimensiune font:
Anda Vlădescu, femeia care l-a lovit în urmă cu o săptămână pe poliţistul Adrian Popa, aflat pe motocicleta de serviciu, rămâne în arest, conform unei decizii luată de judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti.
Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată, luni, contestaţia formulată de femeia în vârstă de 32 de ani, fiind menţinută astfel soluţia Tribunalului Buzău, care a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Din imaginile surprinse săptămâna trecută de camerele video de supraveghere se observă cum femeia loveşte cu intenţie motocicleta poliţistului, după ce acesta din urmă ar fi detectat nişte defecţiuni la sistemul de semnalizare-iluminare al maşinii şi ar fi somat-o să oprească, prin folosirea semnalelor acustice, pentru a trage pe dreapta. Potrivit Sindicatului Europol, femeia a ignorat complet indicaţiile poliţistului, trecând chiar de două semafoare pe culoarea roşie.
În urma impactului, motocicleta s-a izbit de un taxi şi a luat foc, iar Adrian Popa a fost arunca câţiva metri pe asfalt. Şoferiţa a părăsit locul accidentului, fiind prinsă ulterior de oamenii legii, cărora le-a spus că se grăbea să ajungă urgent la Bucureşti.
„Ca să scape de mine, m-a lovit şi fără să pună frână şi-a continuat drumul", a mărturisit poliţistul de 29 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau