Mazăre, prima reacție după ieșirea din penitenciar: 'E suficient! Nu mă mai interesează'

1

Dimensiune font:

| 28-05-2024 04:28

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. În prima sa declarație, acesta a spus că nu mai este interesat de viața publică.

„Nu mă mai interesează viața publică. Nu mă mai întrebați. Mă bucur pentru soția mea, care a fost lângă mine. Nu am fost speriat de nimic în penitenciar. Dar e suficient”, a spus Mazăre, la ieșirea din penitenciar.

Fiul lui Radu Mazăre spunea anterior că e surprins de decizia magistraților

"Am primit vestea cu foarte mult entuziasm şi nu îmi vine să cred că în sfârşit s-a terminat un capitol urât din familia noastră. Îmi tremură picioarele de emoţii şi abia aştept să-l văd. În lumina noilor evenimente care au fost făcute publice, nu ştii la ce să te aştepţi şi am învăţat că nu trebuie să avem aşteptări nici pozitive, nici negative, că nu te poţi ghida după nimic. Dacă ar fi să te ghidezi după dreptate, sigur că nu se mai ajungea aici. Pot să vă spun că are pătrăţele, face şpagatul, face două ore de sport în fiecare zi, a făcut şi mai mulţi muşchi decât avea. E o decizie pe care nu am plănuit că o să apară, a fost cu totul neaşteptat", a spus Răducu Mazăre, fiul lui Radu Mazăre, imediat după aflarea veştii că tatăl său va fi eliberat.

Decizia Tribunalului

Tribunalul Ilfov a decis, luni, să admită contestaţia lui Radu Mazăre, la decizia Judecătoriei Sectorului 4 prin care îi fusese respinsă cererea de eliberare condiţionată.

”În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan (date), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, se arată în minuta instanţei. Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă.

Context

Judecătoria Sectorului 4 a respins, în 17 aprilie, cererea lui Mazăre de a fi pus în libertate, iar în 18 aprilie a fost înregistrată contestaţia fostului edil.

Radu Mazăre executa o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris

In dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie.

În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori. De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
„Ei au făcut-o. Ei au obligat, CCR, să se facă de rahat”!
11/01/2025 00:20

„Din prostie sau din motive de tupeu maxim, Thierry Breton, ex -comisar european rejectat de Ursula, a recunoscut că Uniunea Europeană s-a implicat in anularea alegerilor prezidentiale din Romania”,/span> ...

Ce șanse au avocații lui Călin Georgescu să răstoarne decizia CCR privind alegerile? Zegrean semnalează mai multe nereguli: 'Nu citește nimeni'
10/01/2025 14:15

Fostul presedinte al CCR Augustin Zegrean,/span> a declarat, la B1 TV, că avocatii lui Călin Georgescu nu au nicio sansă ca să răstoarne decizia judecătorilor constitutionali privind anularea alegerilo ...

A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii lu Călin Georgescu. Anunțul Curții Constituționale
10/01/2025 13:13

Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost inregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”. Anunţul vine in contextul in care, luni, Georgescu afimase că in 10 ianuarie avo ...

Retras din viața publică după anii grei de închisoare, Ioan Niculae a fost trădat și de amantă pentru o sumă uriașă
05/01/2025 12:07

Ioan Niculae (70 de de ani) se confruntă in continuare cu mari probleme, chiar dacă a ieşit din inchisoare in urmă cu 2 ani şi jumătate. Fostul patron de la Astra Giurgiu nu a reuşit să se repună pe pi ...

Tudorel Toader taie speranțele lui Georgescu: Nici chiar CEDO nu poate să invalideze hotărârea CCR de anulare a alegerilor
04/01/2025 22:34

Profesorul Tudorel Toader, fost judecător CCR si fost ministru al justitiei, este de părere că atat ICCJ, cat si CEDO vor respinge cererile lui Călin Georgescu impotriva anulării alegerilor. Intr-o declara ...

Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale / Dosarul va fi examinat 'cât mai curând posibil'
02/01/2025 10:33

Călin Georgescu a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) decizia Curtii Constitutionale privind anularea alegerilor prezidentiale din Romania. Demersul juridic este realizat i ...

Omul care ar trebui să fie acum la Cotroceni în locul lui Klaus Iohannis. Tudorel Toader: CCR nu i-a prelungit mandatul
29/12/2024 22:52

Tudorel Toader a explicat cine ar trebui, de fapt, să fie acum presedinte al Romaniei in locul lui Klaus Iohannis. Crin Antonescu, candidatul la prezidentiale sustinut de coalitia pro-europeană, Kelemen Huno ...

Pronosticul lui Tudorel Toader: Călin Georgescu va pierde procesul contra BEC dar va putea candida din nou la prezidențiale
29/12/2024 22:27

Fost judecător CCR si fost ministru al Justitiei, Tudorel Toader a declarat că in opinia sa demersul juridic prin care Călin Georgescu a contestat anularea alegerilor va fi respins de Curtea de Apel Bucures ...

Zegrean. ”S-au speriat, au anulat, acum caută dovezi„
29/12/2024 21:53

Augustin Zegrean, fost presedinte al Curtii Constitutionale, spune că nu il mai pot inlătura pe Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni, acesta putand fi oprit numai in baza unei condamnări definitive. ...

Statul român, dat în judecată în numele românilor din diaspora
28/12/2024 13:48

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anuntă că a dat in judecată statul roman pentru ii ignoră in continuare pe romanii plecati la muncă in străinătate, refuzan ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei