Economist: 'România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război'
Dimensiune font:
Economia românească a intrat într-o zonă extrem de periculoasă, cu o activitate tot mai redusă pe majoritatea ramurilor economice şi cu o inflaţie care rămâne printre cele mai mari din UE, cu creşteri de preţuri duble faţă de media ţărilor europene. Este cel mai prost scenariu în care s-ar putea afla economia, pericolul stagflaţiei (stagnare economică plus inflaţie), fiind tot mai evident, avertizează economistul Adrian Negrescu.
Potrivit acestuia, dacă România nu va reduce „drastic” cheltuielile, riscă să încheie anul 2025 cu un deficit de peste 10%, ca o ţară aflată în război.
Soluţii suplimentare ar fi reducerea „poverii fiscale” pe muncă, absorbţia banilor europeni şi evitarea creşterii taxelor, dar şi eliminarea taxelor „aberante” care „au gonit” investitorii strategici, precum taxa pe stâlp şi cea pe cifra de afaceri a marilor companii.
„Este o situaţie extrem de periculoasă pentru că riscă să afecteze întreaga economie, spre deosebire de o recesiune clasică în care economia se curăţă de afacerile neperformante din anumite sectoare şi îşi resetează modelele de business.
Mai simplu spus, este ca diferenţa între o boală obişnuită şi un cancer din care scapi doar cu tratamente extrem de complicate. În stagflaţie, lâncezeala economică e de natură să macine fundamentele economice, să inhibe investiţiile pe termen mediu şi lung şi să genereze neîncredere.
Toată lumea are de pierdut din această situaţie, în contextul în care creşterea preţurilor continuă, iar puterea de cumpărare scade tot mai mult”, a declarat, miercuri, pentru News.ro economistul Adrian Negrescu.
Acesta spune că datele INS vin să confirme, „din păcate”, această perspectivă şi, după un an 2024, în care creşterea economică a fost de sub 1%, primele trei luni din 2025 indică o îngheţare a activităţii economice în multe sectoare, de la construcţii la agricultură, sectorul de prelucrare şi servicii.
„Nici IT-ul nu mai înregistrează performanţele din anul trecut, pe fondul eliminării facilităţilor fiscale şi restrângerii activităţii în multe dintre companiile importante din acest sector”, adaugă Negrescu.
„Cuvântul de ordine”
Potrivit acestuia, scăderea vânzărilor este „cuvântul de ordine” al crizei actuale, lucru care „se simte tot mai puternic în economie, în mai toate domeniile”, iar efectele se amplifică pe lanţurile de business.
Volumele tot mai mici de producţie şi vânzări implică reduceri de activitate, restrângerea schemelor de personal şi îngheţarea investiţiilor.
În acest context, de la creşterea economică estimată de guvern, de 2,5% în 2025, pare că dacă vom reuşi să menţinem economia pe linia de plutire va fi o adevărată realizare.
Dincolo de ce se întâmplă în sectorul privat, acolo unde mare parte din companii şi-au restructurat operaţiunile în aşa fel încât să facă faţă acestui scenariu de îngheţ economic, în mediul public, la stat, pare că nimeni nu realizează criza în care ne aflăm”, afirmă analistul economic.
Material de Mihai Cistelican stiripesurse.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau