România primește un împrumut de 3 miliarde de dolari de la SUA pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
Dimensiune font:
Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, în Egipt, la evenimentul de înmânare a scrisorilor de intenție privind împrumuturile de peste 3 miliarde de dolari acordate de Statele Unite pentru realizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă, informează Cotroceniul.
Cele două scrisori de intenţie vizează un prim împrumut de circa 50 milioane dolari, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităţilor 3 şi 4 şi un împrumut ulterior, de 3 miliarde USD, care să sprijine Faza a treia, de construcţie efectivă a proiectului.
„Avem nevoie de securitate energetică, dar securitatea energetică este posibilă numai prin disponibilitate energetică şi noi, în România, avem o ambiţie şi aceasta este importantă pentru români, pentru mediul de afaceri şi pentru regiune pentru că aceasta este o nouă abordare care ne va asigura că avem suficientă energie, va demonstra că suntem independenţi energetic şi va arăta cum să atingem tranziţia verde pentru că innovarea şi energia nucleară vor face posibilă înlocuirea combustibililor fosili", a declarat şeful statului.
România va dubla capacitatea de producţie de la Cernavodă
La ceremonie a fost prezent şi reprezentantul special al preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă, John Kerry. "Nu putem atinge neutralitate zero din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050 fără ca energia nucleară să fie parte a mixului energetic", a transmis oficialul american.
El a afirmat că proiectul din România va dubla capacitatea de producţie de energie de la Cernavodă şi va ajuta la reducerea emisiilor. Documentele au fost înmânate de către preşedintele US Exim Bank, Reta Jo Lewis, ministrului român al Energiei, Virgil Popescu. "Este un pas mare în ceea ce priveşte independenţa României în domeniul energetic şi sunt sigur că noii paşi pe care îi vom face împreună vor creşte viteza şi vom finaliza programele noastre nucleare. Suntem angajaţi să realizăm programul nostru privind reactoarele", a spus ministrul Popescu.
Un acord parafat în urmă cu doi ani
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat și el, înainte de ședința de Guvern de miercuri, că este vorba de două scrisori de intenție, una privind împrumutul de 3 miliarde de dolari și una privind o finanțare de 50 de milioane de dolari.România și SUA au parafat în octombrie 2020 un acord interguvernamental pentru construirea Unităților 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă, pentru retehnologizarea Unității 1 și pentru cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România.
Pe lângă acordul, a fost făcut și un memorandum de înțelegere cu EXIM US (Banca de Export-Import a SUA) pentru o finanțare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul nuclear, dar si alte domenii, anunța atunci la Washington ministrul economiei de la acea vreme, Virgil Popescu./p>
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau