TVA redus pentru locuințele mai scumpe poate fi aplicat o singură dată, din 2022. Ce modificări sunt aduse conform ultimelor iniţiative legislative

blocuri  apartamente_08_ec1f6d71c4

Dimensiune font:

| 21-12-2021 09:32

Aplicarea OUG nr. 226/2020 în materia TVA-ului redus pentru toate locuințele de până la 140.000 de euro nu se va mai aplica, în condițiile în care au apărut noi modificări, ajungându-se la concluzia că acestea nu ar răspunde nevoilor actuale ale pietei.

În prezent, există o nouă iniţiativă legislativă, adoptată de Senat şi trimisă către Camera Deputaților pentru dezbatere şi vot final - L363/2021. Proiectul mai are nevoie de un aviz, iar ultima actualizare a fost în data de 23.11.2021.

Modificările din ordonanță în materia TVA-ului la locuințe se vor aplica din 1 ianuarie 2022
 

Extinderea aplicării TVA-ului redus de 5% la achiziția de locuințe ar fi trebuit să aibă loc încă de la începutul acestui an, însă a fost amânată și noul termen este 1 ianuarie 2022.

Potrivit avocatnet.ro, "cei de la Finanțe au găsit însă o cale de mijloc între modul cum se aplică acum cota redusă și ceea ce se propusese prin OUG 226/2020 și n-a mai ajuns să se aplice: aceeași cotă redusă de TVA de 5%, care să se aplice locuințelor până la 450.000 de lei, iar cei care vor locuințe ceva mai scumpe de atât, dar nu mai mult de 700.000 de lei, să poată aplica această cotă de 5%, dar numai o singură dată".

Astfel, în Cod rămâne ideea că „livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice (...)”, dar mai apare o prevedere.
Ads

„livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depășește suma de 450.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice.

Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare

Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 ianuarie 2022, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%”, este noua prevedere care va intra în Codul fiscal, la articolul 291 alin. (3).
Ads

Cum va verifica statul persoanele pentru a nu li se aplica regimul de TVA favorabil de mai multe ori

Va înființa un registru special, unde informațiile vor fi furnizate de notari: „se organizează «Registrul persoanelor fizice care au achiziționat, începând cu data de 1 ianuarie 2022, locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», în format electronic. Notarii publici au obligația:

a) să verifice îndeplinirea condiției referitoare la achiziția unei singure locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, prin consultarea «Registrului persoanelor fizice care au achiziționat, începând cu data de 1 ianuarie 2022, locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», înainte de autentificarea contractelor de vânzare – cumpărare și a oricăror acte care prevăd plata în avans pentru achiziția unei astfel de locuințe și să nu le autentifice în situația în care constată că nu este îndeplinită această condiție;

b) să completeze «Registrul persoanelor fizice care au achiziționat, începând cu data de 1 ianuarie 2022, locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», înainte de autentificarea contractelor de vânzare – cumpărare;

c) să rectifice informațiile din «Registrul persoanelor fizice care au achiziționat, începând cu data de 1 ianuarie 2022, locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», înscrise conform lit. b), în situația în care contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică nu se încheie;

d) să înscrie, în contractele de vânzare – cumpărare și în actele care prevăd plata în avans pentru achiziția unei locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, mențiuni cu privire la îndeplinirea obligațiilor de la lit. a) și, după caz, de la lit. b)”, potrivit proiectului de OUG.

Desigur, registrul va trebui să apară destul de repede, respectiv în zece zile de la publicarea ordonanței ar trebui să fie publicat ordinul care pune bazele acestuia. Ce se va întâmpla, totuși, până când acest registru va apărea în mod concret?

Cumpărătorii vor declara în fața notarilor că îndeplinesc condiția pentru cumpărarea locuinței cu TVA redus, doar că declarațiile, scrie în proiect, nu vor fi ținute de notari - ci de vânzători. Notarii vor avea însă trei zile la dispoziție de la operaționalizarea registrului ca să îl completeze cu datele care s-au strâns până atunci în urma achizițiilor cu această cotă redusă pentru locuințe mai scumpe.
Ads
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
România, al șaptelea producător agricol din Uniunea Europeană
15/11/2024 12:45

Valoarea producţiei agricole a blocului comunitar a scăzut cu 1,5% in 2023, comparativ cu 2022, pană la 537,1 miliarde de euro, insă Romania se numără printre ţările UE a căror valoare a producţiei ag ...

Până la sfârşitul anului se va putea circula pe 130 de kilometri din Autostrada Moldovei
15/11/2024 11:45

Două loturi ale Autostrăzii A7, intre Buzău şi Ramnicu Sărat, vor fi deschise circulaţiei in data de 20 noiembrie, iar pană la sfarşitul anului se va putea circula pe 130 de kilometri din Autostrada Mol ...

Profitabilitatea crescută în primele 9 luni ale anului 2024 consolidează afacerile Antibiotice Iași
15/11/2024 10:16

 Iasi, 15 noiembrie 2024   Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), vineri, 15 noiembrie 2024, raportul care cuprinde rezultatele economico-financiare aferente primelor ...

Un nou Drum Expres în România: Va costa 1,2 miliarde de euro și se va conecta cu Autostrada „Moldovei”
14/11/2024 19:58

  Drum Expres   Un nou Drum Expres va fi construit in Romania. Investitia care va costa 6 miliarde de lei, adică aproape 1,2 miliarde de euro presupune un drum expres de 51 de km care va l ...

Rezultatele LOTO de joi, 14 noiembrie - Acestea sunt numerele norocoase
14/11/2024 19:45

  Joi, 14 noiembrie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 10 noiembrie, Loteria Romană a acordat ...

Un tren de pe ruta Iași-Timișoara a ucis 12 oi
14/11/2024 18:15

Un tren de pe ruta Iasi-Timisoara a lovit o turmă de oi aflate pe sine, provocand moartea a 12 animale. Incidentul s-a petrecut intr-o zonă rurală, pe raza localitătii Costesti, iar circulatia trenului a fo ...

Digitalizarea societății THEODORA TRANSPORT RO SRL
14/11/2024 13:47

  Digitalizarea societătii THEODORA TRANSPORT RO SRL    

Românii care au datorii trebuie să știe asta!
14/11/2024 11:41

 Romanii care au datorii trebuie să stie asta! Ministerul Finantelor ar putea să prelungească termenul limită pană la care romanii isi pot plăti datoriile. Pană acum a fost luată in calcul prelungi ...

COMUNICAT DE PRESA Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale BLUECAR TRANS TAXI SRL - Lansarea proiectului
14/11/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESA Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către cresterea intensitătii digitale BLUECAR TRANS TAXI SRL - Lansarea proiectului 

Cât costă să încarci în România o maşină electrică. În ce țări din Europa este mai ieftin
13/11/2024 20:32

 Încărcarea unei masini electrice timp de 25 de minute, pentru a parcurge cu ea 100 de kilometri, costă in Romania circa 9,8 euro. Această informatie este oferită de European Alternative Fuels O ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei