Vacanțele stranierilor întăresc leul
Dimensiune font:
Reducerea ieșirilor de capital speculativ din piețele de marginea zonei euro, pe fondul diminuării aversiunii față de risc, și majorarea intrărilor de valută la nivelul caselor de schimb, datorată perioadei în care românii se întorc în țară să-și petreacă concediile, au permis leului un parcurs pozitiv pe parcursul săptămânii trecute.
Media euro a scăzut de la 4,9765 lei, la începutul săptămânii, la 4,9754 lei, la sfârșitul ei, când tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,974 – 4,977 lei.
Piața monetară a fost calmă, iar BNR a anunțat că „nu s-au înregistrat tranzacții” și că nu a calculat indicii ROBOR, care se mențin la valori comparabile cu cele din mai 2022.
Excepție, a făcut vineri indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a scăzut de la 5,62 la 5,61%, în timp ce indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 5,58% iar cel la 12 luni la 5,65%
Scăderea inflației din Statele Unite în iulie la 2,9%, cea mai scăzută rată începând cu martie 2021, și a celei de de bază, care exclude prețurile volatile la alimente și energie, a scăzut de la 3,3% în iunie la 3,2%, minim care se mai înregistra în aprilie 2021, au înmulțit pariurile pe o decizie a Rezervei Federale de a reduce dobânda la jumătatea lunii viitoare.
În iulie, oficialii Fed au decis în unanimitate să menţină rata dobânzii la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%, cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani. Acum se pune întrebarea cât de mare va fi reducere, un sfert sau o jumătate de punct procentual.
Euro, care a profitat și de status quo-ul fragil din Orientul Mijlociu, a crescut de la 1,0911 dolari, lunea trecută, la 1,1030 dolari, la sfârșitul săptămânii, când piețele americane s-au închis la 1,1028 dolari, după publicarea unor date îngrijorătoare din sectorul imobiliar de peste Ocean.
În piața locală, cursul dolarului a fluctuat între 4,5141 și 4,5565 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,5278 lei.
După creșterea de marți la 5,2508 lei, reducerea cererii de monedă elvețiană, a coborât vineri media la 5,2123 lei.În schimb, lira sterlină a crescut la sfârșitul săptămânii de la 5,7993 la 5,8414 lei.
Bitcoin s-a apropiat marți de 61.600 dolari dar s-a retras peste două zile sub nivelul de 56.500 dolari, pentru ca la sfârșitul săptămânii să se tranzacționeze în jurul pragului de 60.000 dolari. Ethereum a fluctuat la nivel săptămânal în culoarul 2.520 – 2.760 dolari, cotațiile de la finalul ei fiind de 2.596 – 2.661 dolari. Radu MANEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau