De ce e aproape imposibilă retragerea unui titlu de doctor obținut fraudulos. Conferențiar UBB Cluj: „Un plagiator nu e niciodată singur”

Conferențiarul universtitar Ciprian Mihali, de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, arată într-un articol de opinie publicat în Republica, motivele pentru care retragerea unui titlu de doctor obținut fraudulos este adât de dificilă, chiar aproape imposibilă.

„Absolut toate doctoratele oamenilor politici sunt acte de impostură, pentru că asupra lor planează o triplă suspiciune rezonabilă:

1) E puțin probabil, spre imposibil, ca ei să fi petrecut luni de zile în biblioteci, în condițiile în care în același timp au ocupat numeroase alte funcții simultan.

2) Abilitățile lor de vorbire publică sunt practic nule, ceea ce ne îndreptățește să credem că și competențele lor informatice sunt la fel. Cineva care nu știe să tasteze cu ușurință va avea nevoie de multe ore pentru a scrie o pagină. Prin urmare, e foarte plauzibil ca textele lor să fi fost scrise de altcineva. Și nu, nu de secretare care au transcris notițe de pe foi scrise de mână, ci de „ghostwriters”, de scriitori fantomă a căror misiune sau obligație este exact asta, de a compila o teză de doctorat copiind din cărțile indicate în general de conducătorul de doctorat.

3) Acolo unde aceste compilații nu sunt plagiate încă dovedite ele sunt texte de o valoare științifică zero, simplă maculatură care nu folosește nimănui niciodată. Prin urmare, titlul de doctor e acordat pe nimic și e complet devalorizat”, explică Ciprian Mihali.

Potrivit conferențiarului, în cazul politicienilor operează „prezumția de plagiat”.

„Atunci când un om politic sau un demnitar „scrie un doctorat”, putem presupune întemeiat că în spatele lui și în jurul lui se găsește o întreagă rețea de binevoitori care îl vor ajuta să treacă ușor prin toate etapele tezei: de la proiectul „sugerat” de conducătorul de doctorat, trecând prin îngăduința Școlii doctorale care acceptă asemenea doctoranzi, apoi prin filtrul inexistent al unei comisii care evaluează proiectul, dar și prin etapele intermediare de examinare și evaluare a doctorandului, până la presusținerea tezei în Școala doctorală și susținerea ei publică – plus alte formalități și etape ce trebuie cu necesitate parcurse, toate aceste dovedesc, în cele din urmă, că un doctorat plagiat sau un doctorat politic se poate realiza numai și numai cu o largă complicitate a zeci de persoane cu responsabilități științifice și instituționale care intervin pe traseul pregătirii tezei.

Acesta e și motivul pentru care e atât de dificilă denunțarea unui plagiat și retragerea unui titlu de doctor. Un plagiator nu e niciodată singur, iar sancționarea lipsei de integritate academică a tuturor celor vinovați pentru o fraudă de acest gen ar deveni, așa cum bine spunea chiar un fost ministru suspectat de fraudă academică, o problemă de securitate națională, pentru că ar destabiliza numeroase instituții din țară (gândiți-vă că pentru un singur doctorand e nevoie de o comisie formată din specialiști din cel puțin trei universități, plus comisiile naționale din minister etc.)

Nu poate să existe prezumție de nevinovăție sau de teză bună în asemenea cazuri. Ci doar o prezumție de plagiat și de mediocritate care, eventual, trebuie înlăturată pe cale științifică și nu politică sau juridică. Mutarea confruntărilor despre plagiat în justiția docilă din România dovedește tocmai acest lucru: științific aceste teze de doctorat sunt nule, iar politic sunt așii din mânecă prin care pot fi șantajați ulterior cei care acceptă o asemenea vulnerabilitate”, mai scrie Ciprian Mihali, în Republica.