Calendar ortodox, 6 iulie 2022. Sfântul Sisoe
Dimensiune font:
Pe 6 iulie este pomenit Sfântul Sisoe cel Mare, supranumit Cuviosul. El a trăit în Egipt în secolul al IV-lea. El era plin de evlavie și totuși, se ruga de credincioşi să nu spună altora despre minunile pe care le săvârșea.
Sfântul Sisoe a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, care este prăznuit la 17 ianuarie. Sisoe cel mare a ajuns în tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub ascultarea sihastrului Hor. Mai apoi, s-a retras, peste Nil, la o sihăstrie din muntele Sfântului Antonie cel Mare.
Expresia „Sfinte Sisoe“ este sinonimă cu uimirea din cale-afară. Aceste cuvinte des auzite sunt întâlnite adesea în traducerile producţiilor cinematografice, când traducătorii vor să evite reacţii mai puţin ortodoxe.
Dar Sfântul Sisoe chiar a existat, iar locul său în spiritualitate este datorat vieţii sale și a minunilor pe care le înfăptuit pentru credincioşii.
Sfântul Sisoe mai credea că greşeala poate fi reparată nu prin certare aspră şi pocăinţă îndelungată, ci printr-o căinţă dată de iertarea păcatelor celui necăjit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau