Cum ne poate ajuta creierul inimii

 

Mulți oameni de știință și cercetători afirmă, împreună cu unii neurocardiologi, că inima, care menține o relație și un dialog constant în ambele direcții și cu o serie de implicații interesante cu creierul, conține un creier propriu.

Inima și creierul, de fapt, își influențează funcțiile una alteia și deși multă lume nu știe, cordul trimite multe informații spre creier, chiar mai multe decât sunt transferate în sens invers. Informațiile trimise includ semnale ale inimii care pot influența percepția persoanei, experiențele emoționale sau alte funcții cognitive. Doctorul J. Andrew Armour a fost primul care a introdus termenul de creier al inimii în 1991. Armour a arătat că sistemul nervos complex și intrinsec al inimii se califică pentru a fi numit „un mic creier”. Acest creier al inimii, spunea el, „este o rețea complexă formată din câteva tipuri de neuroni, neurotransmițători, proteine și celule suport ca și cele găsite în creierul propriu-zis”. Circuitul său elaborat îi permite să acționeze diferit de creierul propriu-zis, poate să învețe să își aducă aminte și chiar să simtă. „Una din cele mai importante descoperiri făcute de cercetătorii de la Institutul HeartMath în corelație cu creierul inimii, pe care ei îl numesc inima inteligentă, este că, dacă ne schimbăm în mod intenționat starea emoțională prin tehnici de concentrare asupra inimii, modificam transmiterea de date de la inima spre creier”, a spus dr Armour. Asta înseamnă că în momentul în care oamenii trec prin stări pozitive sincere, în timpul cărora ritmul inimii devine mai coerent, schimbul de informații dintre inimă și creier poate modifica funcțiile corticale și chiar influențează performanțele.

Inima, mai puternică decât creierul

Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de  40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii '70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple. Undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane, deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă.