ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, spune că preoții și credincioșii constănțeni au alte griji decât reactivarea Mitropoliei Tomisului
Dimensiune font:
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, afirmă că reactivarea unor „structuri mitropolitane” nu face parte dintre grijile preoților și credincioșilor constănțeni, comentând astfel cererile Arhiepiscopului Tomisului, ca eparhia să fie ridicată la rang de Mitropolie.
„Cred că preoţii şi credincioşii constănţeni sunt mulţumiţi în marea lor majoritate prin faptul că au o arhiepiscopie la Constanţa şi că fac parte din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. În general oamenii şi acolo, şi peste tot în ţară, au alte preocupări: grija zilei de astăzi şi de mâine, problemele de sănătate, îngrijorarea pe care o au ca nu cumva războiul pe care-l poartă Rusia în Ucraina să se apropie de graniţele României. Acestea sunt preocupările reale ale oamenilor nu neapărat înfiinţări, rearondări, modificări de structuri bisericeşti, fie că sunt mitropolitane, eparhiale şi aşa mai departe, a spus ÎPS Teofan, la finalul slujbei de duminică de la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Mitropolitul Moldovei a precizat că Biserica Ortodoxă Română este organizată după un sistem „ancorat în sfintele canoane”, iar înființarea vechilor structuri existente la un moment dat nu este „nici necesară, nici folositoare”.
„Ne bucurăm că s-a înţeles în cele din urmă că treburile bisericeşti nu se rezolvă pe stradă, prin manifestaţii, slogane, eventual prin pancarte. Chestiunile bisericeşti sunt analizate, rezolvate şi se iau decizii în conformitate cu Duhul Bisericii. Prin mila Domnului, avem un sistem mitropolitan bine structurat, ancorat în sfintele canoane, în structura Bisericii de multă vreme şi orice decizie cu privire la înfiinţări, desfiinţări, modificări teritoriale ale unor unităţi bisericeşti se realizează în interiorul acestui sistem.
De exemplu, Mitropolia de la Suceava astăzi funcţionează, aceeaşi mitropolie, dar cu sediul la Iaşi. Mitropolia Noului Severin, foarte importantă multă vreme în partea de Sud-Vest a ţării, este astăzi Mitropolia Olteniei. De asemenea, Mitropolia de la Târgovişte sau de la Argeş, precum şi fosta Mitropolie a Tomisului, sunt astăzi încadrate şi funcţionează sub egida Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei”, a explicat ierarhul.
Reamintim, în context, că ÎPS Teodosie a cerut, recent, rediscutarea ridicării Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie.
Cancelaria Sfântului Sinod a emis un comunicat dur, în care a precizat că ÎPS Teodosie va fi judecat în Sinod pentru încălcarea „ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau