Preot din Constanța, cercetat pentru cumpărare de influenţă. El este martorul-cheie în procesul arhiepiscopul Tomisului
Dimensiune font:
Preotul Petrică Leaşcu, martorul cheie în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este cercetat penal în calitate de inculpat pentru cumpărare de influenţă, este audiat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa.
Leaşcu a declarat la sosirea la DNA că este pentru a doua oară citat, în calitate de martor, şi că prin investigaţia pe care a făcut-o, mergând în două arhiepiscopii şi o episcopie, a vrut să arate opiniei publice "corupţia din Biserică".
El a mai spus că procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu şi au deschis un nou dosar penal referitor la acest caz.
"Din păcate, cei de la Recorder au ales să tăinuiască nişte filmări relevante. Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu un nou dosar penal, bazându-se pe un material pe care l-am publicat eu", susţine Leaşcu.
Referitor la arhiepiscopul Tomisului, Leaşcu a declarat că, din punctul lui de vedere, acesta "a greşit pentru că a acceptat propunerile imorale şi ilegale", adăugând că "îndrăzneşte să îi sugereze" lui Teodosie că "ar fi cel mai bine să se retragă".
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este cercetat penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.
"În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică 'înţelegerea' respectivă", se arată într-un comunicat transmis de DNA la începerea urmăririi penale a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului.
Conform aceleiaşi surse, suma de 800.000 lei urma să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
La sfârşitul anului 2023, jurnaliştii de la Recorder au publicat un reportaj realizat împreună cu preotul Petrică Leaşcu, care are o firmă de construcţii, încercând să demonstreze cum preoţi ai BOR ar comite ilegalităţi, investigaţia jurnalistică vizând şi Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost înştiinţat, în 18 ianuarie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa că este inculpat în dosarul penal în care este acuzat de cumpărare de influenţă. La ieşirea din sediul DNA, IPS Teodosie a declarat, la acel moment, că procurorii anticorupţie nu l-au întrebat "absolut nimic" şi că dosarul penal în care este cercetat "nu are conţinut".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau