23 august, o sărbătoare demult uitată

 * în România comunistă, 23 august a fost mai mult decât o simplă zi din calendar * a fost un simbol, o celebrare grandioasă care îmbina ideologia, patriotismul forțat și dorința de a demonstra loialitate față de regimul socialist * pentru cei care au trăit acele vremuri, ziua de 23 august rămâne o amintire complexă – o împletire de mândrie națională, frică și dorință de conformare * pentru tinerii de astăzi, momentul nu are nicio semnificație

În România de altădată, 23 august era o zi în care întreaga națiune pulsa într-un ritm comun, unind orașele și satele într-o sărbătoare vibrantă. Dincolo de ideologie, era o zi în care nu doar istoria, ci și oamenii se întâlneau, se conectau și își sărbătoreau apartenența la un crez, la o comunitate. Departe de a fi doar o manifestare ideologică, această zi devenise un prilej de bucurie colectivă, de petreceri câmpenești, de cântec și dans, de momente simple, dar pline de semnificație, petrecute alături de cei dragi.

23 august 1944 marchează un moment de cotitură în istoria României. În acea zi, Regele Mihai I a decis arestarea mareșalului Ion Antonescu și a declarat trecerea României de partea Aliaților în Al Doilea Război Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste. În epoca postbelică, acest eveniment a fost reinterpretat și instrumentalizat de regimul comunist, devenind o sărbătoare națională care simboliza eliberarea țării de sub jugul fascist și începutul unei noi ere de „progres și prosperitate” sub conducerea Partidului Comunist. Începând cu anul 1948, 23 august a fost decretată sărbătoare națională, ziua fiind destinată defilărilor și manifestațiilor populare, organizate pentru a arăta unitatea și forța regimului socialist.

Pregătirile pentru Ziua Națională

În lunile premergătoare sărbătorii, întreaga țară intra într-o frenezie a pregătirilor. Oamenii, de la elevi până la muncitori și intelectuali, erau mobilizați pentru a participa la repetițiile defilărilor și manifestațiilor. Pregătirile începeau încă din primăvară, când se puneau la punct scenariile defilărilor, coregrafiile și mesajele care urmau să fie transmise. Orașele erau împodobite cu steaguri roșii, pancarte cu chipurile liderilor comuniști și lozinci mobilizatoare. Pe 23 august, orașele României se transformau în adevărate teatre de demonstrație. Cele mai spectaculoase manifestări aveau loc în marile orașe, unde sute de mii de oameni, îmbrăcați în costume tradiționale sau uniforme, defilau pe bulevardele principale în fața tribunei oficiale.

În fruntea paradei erau militarii, urmate de coloanele de muncitori, țărani, sportivi și pionieri, fiecare categorie socială având propriul său rol în acest spectacol grandios. Oamenii purtau pancarte uriașe, steaguri și flori, scandând lozinci de slavă pentru „ Partid și pentru conducătorul iubit”. Fiecare mișcare era perfect coregrafiată, fiecare strigăt de slogan era bine coordonat. Orice ezitare sau greșeală putea fi considerată un act de nesupunere și avea consecințe grave, de la pierderea locului de muncă până la sancțiuni mai severe.

Atmosfera de petrecere și constrângere

Deși defilările erau momentul central al zilei, atmosfera de petrecere era prezentă în tot orașul. După parade, oamenii se îndreptau către parcuri, unde aveau loc concerte, spectacole de muzică populară și petreceri câmpenești.

Cu toate acestea, festivitățile aveau un gust amar pentru mulți. Participarea nu era voluntară; oamenii erau forțați să se conformeze. Întregul eveniment era marcat de o tensiune latentă, în care fiecare individ simțea nevoia de a-și demonstra loialitatea față de regim, de teamă să nu fie considerat un dușman al poporului. Apartenența la ideologia comunistă era considerată esențială pentru supraviețuirea socială și profesională. Sărbătoarea de 23 august era un prilej pentru regim de a arăta puterea Partidului și de a consolida sentimentul de apartenență la o colectivitate unită în jurul unei cauze comune. Pentru regim, ideologia nu era doar o chestiune politică, ci o componentă centrală a identității naționale. Cu toate acestea, era și multă bucurie. Pentru mulți, era și o ocazie rară de a se bucura de comunitate și de a sărbători alături de prieteni și familie. După defilări și evenimentele oficiale, petrecerile câmpenești ofereau prilejul de a lăsa deoparte grijile cotidiene și de a se bucura de compania celorlalți. Aceste momente de relaxare și socializare erau apreciate de toți, indiferent de vârstă sau ocupație. „Mergeam la defilare, că așa trebuia. Aveam roluri diferite, dar apoi ne distram. Eram copil pe atunci, pionier, și tare ne mai plăcea când terminam pe scenă și ne bucuram de vata de zahăr. Părinții mergeau la grătare cu prietenii, era distracție”, a spus Antonia Petrescu, o ieșeancă aflată în pragul pensionarii. Oamenii se simțeau legați unii de alții prin tradițiile și valorile comune, iar 23 august devenea astfel o zi a apartenenței, în care fiecare contribuia la crearea unui sentiment de unitate națională. „A trecut mult de atunci, trăim într-o altă lume acum. Era frumos, ce să zic… Nu poți judeca faptele decât în contextul în care s-au petrecut. Mergeam la defilări, scandam lozinci că așa era pe atunci. Și acum se scandează, însă sloganuri de furie împotriva celor care nu vor să mărească lefurile. Și ce se întâmplă? Nimic! Nu sunt nostalgic, nu pot spune când era mai bine, atunci sau acum, ci doar că fiecare perioadă are bucuriile și neajunsurile ei”, a punctat Valeriu Conta, un ieșean octogenar. Cât despre acel momoment, tinerii nu știu mare lucru, doar cei cărora le place într-adevăr istoria ori cei cărora li s-au povestit amintiri din alte vremuri. „Știu de la bunicul meu, că de la școală nu am aflat mare lucru. Oricum nu mă intresează, Ce-a fost, s-a dus...”, a fluierat ușor Alex Tudose, un adolescent din Iași.

Moștenirea zilei de 23 August

Astăzi, 23 august este privită cu ambivalență. Pentru unii, este o amintire a unor vremuri dificile, în care conformismul era singura cale de supraviețuire. Pentru alții, este un simbol al unei Românii care și-a căutat drumul în mijlocul unui secol tulburat. Deși sărbătoarea în sine a dispărut odată cu căderea regimului comunist, amintirea ei rămâne vie în conștiința colectivă. Este o lecție despre puterea ideologiei și despre fragilitatea libertății, o reflecție asupra unui trecut care a modelat profund identitatea României contemporane. 23 august rămâne o dată simbolică, o zi în care istoria și ideologia s-au împletit într-un spectacol plin de contradicții, ce a lăsat o amprentă de neșters asupra unei întregi generații.

Maura ANGHEL