„Cucuteni 5000”, în Copou, în weekend
Dimensiune font:
Ieșenii sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămânîni la cea de-a 41-a ediție a Târgului național de ceramică „Cucuteni 5000”, eveniment care se va desfăşura în Parcul Copou și la care și-au anunțat participarea meșteri olari din toate zonele țării și Republica Moldova.
Printre cei care urmează să-și expună produsele la ediția din acest an a târgului se numără meşterii olari din Cătămărăști Deal (Bistrița), Dorohoi (Botoșani), Codlea (Brașov), Braniștea (Galați), Cârța, Corund și Miercurea Ciuc (Harghita), Schitu Stavnic – Voinești (Iași), Baia Mare (Maramureș), Româna – Balș și Vadastra (Olt), Marginea (Suceava), Horezu, Lungești, Vlădești (Vâlcea), respectiv Chișinău, Nisiporeni, Călărași și Drochia, din Republica Moldova. „Sunt meșteri care vin aproape an de an la Iași, dar și meșteri care participă în acest an în premieră la târg. Un lucru îmbucurător îl reprezintă faptul că mulți dintre cei prezenți la ediția din acest an a târgului sunt tineri care au moştenit acest meşteşug din familie şi care duc tradiţia mai departe”, au precizat organizatorii.
La finalul manifestării, meşterii olari cu cele mai reuşite produse vor fi premiaţi de un juriu format din specialişti şi reprezentanți ai autorităţilor locale. În paralel cu Târgul naţional de ceramică „Cucuteni 5000”, manifestare organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi (PMI), în acest week-end, în Parcul Expoziției va avea loc şi „Târgul Meşteşugarilor”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași, care în acest an reunește peste 45 de producători de obiecte şi artă tradiţională din întreaga țară.
Corturile expozanţilor sunt montate pe aleea principală a parcului şi pe aleea secundară, spre stadion. În cadrul târgului vor fi prezenţi meşteşugari care vor expune spre comercializare produse de artizanat, pictură pe sticlă şi lemn, icoane, sculpturi, piese utilitare şi decorative din fier forjat, împletituri de nuiele sau papură, obiecte de vestimentaţie cu specific tradiţional. Ca noutate, în acest an, în cadrul târgului, în parcarea Stadionului „Emil Alexandrescu” va fi amenajată o „zonă alimentară” unde vizitatorii vor avea posibilitatea de a savura preparate la grătar, băuturi răcoritoare, bere artizanală și produse de patiserie. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau