Alcoolul şi tutunul, la modă printre minorii din Iaşi
Dimensiune font:
Psihiatrii trag un semnal de alarmă: ,,Dependenţa se poate instala uşor” * conform acestora, tot mai mulţi minori consumă alcool de la vârste fragede, iar acest lucru poate avea consecinţe extrem de grave
În ultimii ani, susţin psihiatrii, s-a constatat o creştere a numărului de minori care consumă alcool şi tutun, de la vârste tot mai fragede. În Iaşi, transmit specialiştii, situaţia nu este deloc diferită. Astfel, tot mai mulţi adolescenţi au aceste vicii care pot avea consecinte grave. Psihiatrii susțin că, o persoană care consumă alcool de la 14 ani este mult mai predispusă la a dezvolta o dependență decât o persoană care consumă alcool după 18 ani. Totodată, alcoolul poate avea efecte negative ireversibile asupra creierului. „Foarte multe studii au demonstrat că, atunci când vorbim despre minori, consumul de alcool, chiar dacă este în cantităţi mici, poate creşte riscul unei dependenţe. Astfel, de exemplu, dacă vârsta la care s-a consumat alcool prima dată este de 14 ani, riscul de a dezvolta o dependenţă este mult mai mare decât la o persoană la care vârsta de consum iniţial este de 19 ani. Consumul ridicat de alcool de la vârste fragede poate avea un efect ireversibil asupra creierului, perturbând capacitatea de învăţare dar şi memoria tinerilor. Astfel, se poate ajunge şi la probleme psihologice şi creşte probabilitatea ca acel tânăr să abuzeze de alcool tot restul vieţii”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict.
Plăcerea de moment îi face pe tineri să uite de consecinţe
Psihiatrii susțin că, de multe ori, tinerii aleg să fumeze sau să consume alcooldoar pentru a socializa, pentru a se integra în anumite grupuri. Cu toate acestea, chiar dacă alcoolul ajută când vine vorba despre distracție și despre petreceri, efectele negative sunt mai multe și mai importante. „De multe ori, consumul de alcool, la fel ca fumatul, sunt lucruri care ţin de socializare. La o ţigară şi un pahar de alcool se discută foarte multe lucruri, iar unii tineri aleg să consume alcool pentru a se integra într-un grup, pentru a putea socializa. Din păcate, chiar dacă pe moment pare un lucru bun, pentru că îi ajută să se distreze, aspectele negative ale consumului de alcool de la vârste fragede sunt mult mai multe decât cele pozitive”, adaugă medicul ieşean. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau