Bărbat accidentat mortal la Cleja, pe o trecere de pietoni de pe DN2
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 59 ani, din localitatea Cleja, a fost accidentat mortal, marţi, în timp ce încerca să traverseze drumul european DN2 E85.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs în interiorul localităţii, iar victima se afla pe trecerea de pietoni.
‘Un tânăr în vârstă de 20 ani, din localitatea Letea Veche, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia de deplasare Adjud către Bacău, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, acroşându-l cu partea dreaptă. Din impact, pietonul în vârstă de 59 ani, din Cleja, a decedat’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul este negativ.
Se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau