Bebelușii din Botoșani sunt în pericol
Dimensiune font:
Aproape jumătate dintre copiii născuți prematur la Botoșani au nevoie de terapie intensivă, însă aceștia nu pot fi îngrijiți mai mult de trei zile la maternitate.
Din cauza faptului că secția specială nu este suficient de dotată, bebelușii trebuie transferați în județele vecine unde sunt maternități de nivel superior. Situația este și mai gravă în pandemie, când nici acestea nu mai au locuri disponibile și nu există destui medici.
Copiii s-au născut cu greutate sub 1,5 kilograme și au avut nevoie zile în șir de terapie intensivă, inclusiv ventilație mecanică și tratament specific. În astfel de condiții, micuții ar fi trebuit transferați la Suceava sau la Iași, însă, din cauza pandemiei, Secțiile de Neonatologie din aceste spitale sunt supraaglomerate.
Şefa Secţiei de Neonatologie din Botoșani, doctor Carmen Zaboloteanu, spune că singura soluție ar fi câștigarea nivelului trei pentru Secția de obstetrică și ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati". S-au făcut investiții pentru dotarea maternității și zeci de memorii la Ministerul Sănătății, însă pentru a îndeplini criteriile unitatea are nevoie de medici.
„Sunt zeci de memorii, ultimul depus acum, în noiembrie, s-a blocat la faptul că personalul din neonatologie, medicii sunt foarte puțini. Noi suntem trei medici care asigurăm asistenţă 24 din 24 şi este un efort supraomenesc. Avem deficit. Deci noi ar trebui să fim între șase și opt medici pentru nivelul trei. Să îngrijești o secție de terapie intensivă de prematuri, sală de naștere, totul într-o singură tură, asta înseamnă patru, cinci etaje, care sunt sub responsabilitate totală. Este foarte obositor", a spus Carmen Carmen Zaboloteanu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau