Cel mai ghinionist pompier: alarma roşie l-a făcut să conducă băut şi cu permisul suspendat
Dimensiune font:
Ciprian s-a angajat, la începutul anului trecut, la o unitate de pompieri din judeţ. Pe statul de plată figurează ca având gradul de soldat. Disciplinat şi conştiincios de felul său, tânărul a învăţat extrem de repede obligaţiile ce-i revin prin fişa postului, precum şi protocoalele ce trebuie aplicate.
Pompierul locuieşte în mediul rural şi face naveta cu maşina proprietate personală. Obişnuinţă ce i-a adus pe cap belelele din acest an. Ghinion şi proastă inspiraţie. Mai întâi, pe data de 16 martie. Se grăbea să ajungă la serviciu, a intrat pe o porţiune de drum în care viteza legală maximă era de 50 km/h, el depăşise cu mult acest prag, a fost tras pe dreapta de către un echipaj de la rutieră şi s-a trezit cu permisul suspendat. I s-a dat, în schimb, o dovadă cu drept de circulaţie, cu valabilitate de 15 zile.
Cum actul căpătat de la agenţi nu-l ajută cu nimic la curgerea termenului de suspendare, trei zile mai târziu, Ciprian s-a prezentat la Serviciul Rutier, predând dovada şi primind o alta, dar fără drept de circulaţie. Proastă inspiraţie.
Iarăşii ghinion: ziua de 21 martie a fost una liberă pentru pompier. S-a relaxat, a băut bere, dar n-a întrecut măsura, apoi s-a culcat. La miezul nopţii a sunat alarma. Roşie. Ceea ce în codul pompierilor înseamnă urgenţă maximă, incident cu victime, tot personalul trebuie să se prezinte, cât mai degrabă, la unitate, gata de intervenţie.
Era prima dată când primea aşa mesaj, s-a panicat şi n-a mai acţionat cu luciditate. Din exces de zel, s-a urcat în maşină, plecând în viteză. Normal, a fost tras pe dreapta pentru a doua oară. Poliţiştii i-au pus etilotestul, dar valoarea indicată n-a fost una de dosar penal. Sub 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au cerut permisul, a zis că nu-l are, le-a înmânat dovada, n-avea drept de circulaţie. Dosarul penal a fost deschis.
Au urmat ancheta, rechizitoriul şi procesul. Sentinţa a venit luni, 21 octombrie, la fix şapte luni de la eveniment. De data asta, norocul i-a surâs într-un fel. Cinci ani de închisoare, dar cu amânarea executării pedepsei. Asta înseamnă că poate şofa şi că-şi păstrează serviciul. Dacă nu mai face vreo boacănă. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau