Cifrele Simulării examenului de admitere din 6 martie 2022: 1482 candidați, 160 de studenți voluntari, 60 de amfiteatre și săli
Dimensiune font:
Societatea Studenților Mediciniști Iași organizează, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prima sesiune a Simulării Concursului de Admitere UMF Iași 2022. Aceasta va avea loc pe data de 6 martie 2022, în colaborare cu Societatea Studenților Stomatologi Iași, Societatea Studenților Farmaciști Iași și Asociația Studenților Bioingineri Iași.
În ultimii doi ani, din cauza condițiilor pandemice, Simularea concursului de admitere la UMF Iași a fost organizată online. În acest an, studenții mediciniști organizează cele două ediții - din 6 martie și cea din 8 mai - în format fizic, așa cum, de altfel, este organizat și examenul de admitere din iulie.
„Ne așteptăm viitorii colegi, dorindu-ne să le oferim oportunitatea de a experimenta ce presupune Concursul de Admitere, având în vedere că Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași a organizat mereu onsite examenul de admitere.
Această ediție a Simulării Concursului de Admitere la UMF Iași poate fi descrisă în cifre astfel: 1482 candidați, 160 de studenți voluntari, 60 de amfiteatre și săli și un scop comun - dorința de a le oferi candidaților șansa de a-și evalua cunoștințele și de a-și confirma munca depusă până acum.” au detaliat organizatorii.
În ziua programată pentru simulare, librăria Universității de Medicină și Farmacie va fi deschisă în intervalul 8:00-14:00, astfel încât candidații să își poată procura culegerile de teste pentru Concursul de Admitere la UMF Iași 2022.
"Suntem extrem de încântați că după 2 ani, avem posibilitatea de a organiza din nou Simularea Concursului de Admitere la UMF Iași în format fizic. Știm cât de important este acest examen pentru viitorii noștri colegi și ne bucurăm că putem veni în ajutorul lor, pentru a-și evalua cunoștințele deprinse până în acest moment și a face față mai ușor stresului din ziua concursului, știind la ce să se aștepte și cum decurge acesta. Mulțumim Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit în organizare, și, nu în ultimul rând, voluntarilor care răspund mereu cu entuziasm la astfel de inițiative." a declarat Mădălina Florea, Președintele Societății Studenților Mediciniști Iași.
Următoarea sesiune a simulării examenului de admitere va avea loc pe data de 8 mai 2022.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau