Cod Roșu în sănătate. Unul din cinci români infectați cu coronavirus este internat în spital
Dimensiune font:
Medicul Tudor Ciuhodaru a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește evoluția pandemiei în România. „E COD ROȘU în sănătate. Evoluția numărului de cazuri este accentuată și înregistrăm, în fiecare zi, record după record. Practic, vorbim despre o strategie eșuată în momentul în care, timp de 9 luni, nu s-a crescut nici numărul de paturi la Terapie Intensivă, nici numărul de paturi de spital. Nu au crescut nici angajările în sistemul de sănătate.
Și ceea ce este cu adevărat îngrijorător, să știți că unul din 25 de pacienți cu coronavirus este din sistemul de sănătate. Adică oameni care au respectat ce înseamnă măsurile de protecție, dar care, din cauza echipamentelor insuficiente sau necorespunzătoare, au prezentat un risc crescut de a se îmbolnăvi”, spune Tudor Ciuhodaru.
Medicul critică dur modul de gestionare al pandemiei de coronavirus, în condițiile în care autoritățile stabilesc restricții, însă nu iau și măsuri pentru a rezolva toate problemele apărute încă de la începutul pandemiei.
„Nu știu ce mai așteaptă (autoritățile – n.r.). Am înțeles conflictele și birocrația de tip politic. Dar când e vorba de sănătate, de viața oamenilor, ar trebui să vorbim de știință în primul rând. Și aș dori în aceste zile să aud că, după ce am trecut prin Parlament noul meu proiect legislativ, privind redeschiderea Institutului Cantacuzino, să avem măcar vaccin antigripal în această toamnă-iarnă, pentru că dacă mergeți prin farmacii nu veți găsi nicăieri vaccin antigripal! Și gândiți-vă că furtuna perfectă, suprapunerea coronavirusului cu gripa sezonieră, va face ca adresabilitatea și cazurile grave spre spitale să fie în continuă creștere”, a adăugat Ciuhodaru.
Potrivit medicului, singura măsură care ar da rezultate ar fi testarea masivă gratuită. Unul din cinci români infectați cu noul coronavirus este internal în spital, cu forme moderate sau grave ale bolii. De altfel, gradul de ocupare al spitalelor a sărit de 70%, atât în ceea ce privește cazurile de internare pe secții, cât și cele la Terapie Intensivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau