Conflictele din școli. Tensiunile ascunse așteaptă soluții durabile

image-702

Dimensiune font:

| 12-01-2025 14:16

 * conflictele din mediul școlar sunt o realitate care marchează viața de zi cu zi a multor elevi, profesori și părinți * acestea pot afecta nu doar relațiile interpersonale, ci și rezultatele academice, dezvoltarea emoțională și percepția asupra sistemului educațional * de la dispute mărunte între colegi, la confruntări serioase care implică întreaga comunitate școlară, conflictele în școli atrag atenția asupra unei probleme care necesită soluții urgente și eficiente


În ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre conflictele din școli, dar mare lucru nu s-a făcut, dovadă și bullyingul în creștere. Sursele acestor conflicte sunt diverse și complexe. Deseori, ele izvorăsc din neînțelegerea nevoilor individuale, din diferențele de opinii sau din lipsa unui dialog deschis între părțile implicate. Pe de altă parte, mediul extern joacă un rol semnificativ. Presiunile familiale, stresul cotidian sau influențele negative din societate pot contribui la apariția tensiunilor în mediul școlar. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a atras atenția asupra acestui aspect, subliniind că „mare parte din tensiunea, conflictele pe care le vedem în școală, sunt alimentate și de ce facem și cum ne comportăm și noi la nivel social”. Această remarcă relevă conexiunea profundă dintre viața socială și atmosfera din interiorul școlii.

Un alt factor esențial în amplificarea conflictelor este lipsa de resurse adecvate pentru prevenirea și gestionarea acestora. Profesorii, care sunt adesea prima linie în observarea și intervenția în astfel de situații, se confruntă cu provocări imense. Lipsa unei formări specifice în gestionarea conflictelor sau în recunoașterea semnelor de suferință emoțională poate duce la escaladarea problemelor. Ministrul Daniel David a accentuat importanța sensibilizării cadrelor didactice: „Profesorii trebuie să fie mai atenți și mai sensibili și să aibă competențe minimale pentru a detecta elemente de bază în ceea ce privește problemele psihologice, problemele psihice, mai ales cele legate de depresie”.

Ce este de făcut?

Problema este agravată de insuficiența consilierilor școlari calificați, o situație recunoscută de ministru. Numărul mic al acestor specialiști raportat la numărul elevilor face dificilă gestionarea eficientă a cazurilor complexe. Ministrul David a subliniat că „nu putem cere de la orice consilier școlar să se ocupe de depresie sau alte tulburări dacă acesta a absolvit sociologia, pedagogia sau filozofia”, explicând nevoia urgentă de a angaja psihologi și psihoterapeuți care pot aborda aceste probleme specifice. De asemenea, a remarcat că „numărul de copii arondați unui consilier este prea mare”, ceea ce limitează capacitatea acestora de a interveni eficient.

Soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme necesară o abordare integrată. Este crucial ca școlile să implementeze programe de educație emoțională și socială care să ajute elevii să înțelegă și să gestioneze mai bine propriile emoții. Astfel de inițiative nu doar că previn conflictele, dar contribuie și la crearea unui mediu mai sigur și mai armonios pentru toți cei implicați. „Formarea continuă a profesorilor în domeniul gestionării conflictelor este esențială. Profesorii trebuie să fie sprijiniți să dobândească abilități practice și instrumente de intervenție care să le permită să identifice și să gestioneze eficient situațiile dificile”, a punctat Manuela Istrate, expert în educație. Ministrul a insistat asupra necesarului de a stabili un „circuit foarte clar într-o procedură la nivelul școlii”, astfel încât orice profesor care identifică o problemă să știe exact către cine să o direcționeze.

Implicarea comunității și colaborarea cu organizații nonguvernamentale reprezintă un alt pilon important în soluționarea conflictelor din școli. Părinții, liderii comunității și autoritățile locale pot juca un rol esențial în sprijinirea programelor educaționale și emoționale. Fără o abordare holistică, conflictele din școli vor continua să persiste, afectând generațiile viitoare.

Conflictele din școli nu sunt doar despre ceea ce se întâmplă între elevi sau între elevi și profesori. Ele reflectă tensiunile mai mari din societate și lipsurile sistemului educațional pentru care este nevoie urgentă de măsuri aplicate.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Mașini de sute de milioane de euro în garajele unor ieșeni
06/02/2025 23:07

 * autoturismele de lux, indeosebi cele fabricate in ediţie limitate, pot fi assimilate oportunităţilor de investiţie, valoarea acestora urcand odată cu trecerea timpului * astăzi, in capitala Moldov ...

Iașul cere Muzeului Naţional de Istorie returnarea tezaurului împrumutat în anii 70!
06/02/2025 21:14

După mai bine de jumătate de secol, un tezaur cel puţin la fel de valoros precum cel furat de la muzeul din Olanda ar putea reveni la Iaşi. Tezaurul a fost imprumutat la inceputul anilor 70 Muzeului Naţion ...

Autostrada de la Târgu Frumos la Lețcani, scoasă la licitație
06/02/2025 21:13

* durata de realizare a intregului tronson 2 Targu Frumos - Letcani (28,6) este de 46 de luni (zece pentru proiectare si 36 de luni pentru executie) * „Pentru a asigura finalizarea in cel mult 14 luni a s ...

CTP a stabilit cine este vinovat pentru accidentul de la Filarmonică
06/02/2025 21:09

* reprezentantii companiei au transmis că, in urma anchetei interne, s-a concluzionat că sistemul de franare era functional, dar că unul dintre vatmani a decuplat, in mod accidental, un buton de comandă &I ...

După gripă, și pojarul amenință spitalele ieșene
06/02/2025 21:08

Medicii pediatri ieşeni atrag atenţia asupra unui val mare de internări din cauza pojarului. Tot mai mulţi copii ajung la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfanta Maria” din Iaşi cu ru ...

Avocat cu brățară de monitorizare
06/02/2025 21:05

O decizie surprinzătoare a fost luată, joi, in cazul avocatului Sebastian Felecanu, acuzat ca si-a aruncat iubita insărcinată de la etaj. Condamnat in prima instantă la 24 de ani de inchisoare, arestat la ...

Începe judecata în dosarul incendiului de la Spitalul Piatra-Neamț
06/02/2025 21:04

După patru ani de cercetări, dosarul incendiului care a ucis 10 oameni in urmă cu 4 ani, pe sectia de ATI a Spitalului de la Piatra-Neamt a fost trimis in judecată. Un rechizitoriu de 200 de pagini ajunge p ...

Revoltă în Piața Alexandru!
06/02/2025 21:03

Au fost momente de tensiune, joi dimineată, in Piata Alexandru cel Bun din  Iasi. Comerciantii si producătorii au cerut explicatii de la noua conducere a pietei, după ce au auzit că taxele de piată vo ...

„Aveți grijă la suplimentele de iarnă”
06/02/2025 20:11

  - Ce suplimente sunt esentiale pentru a sustine sistemul imunitar in timpul iernii? - Există un trio esential, care nu ar trebui să lipsească din dieta zilnică pe timpul iernii. Vorbim despre v ...

După 4 ani de anchetă: două asistente ATI, trimise în judecată în cazul incendiului de la Piatra Neamţ
06/02/2025 14:56

Două asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, impreună cu unitatea medicală, au fost trimisi in judecată de Parchetul General in dosarul incendiului izbucnit in noiembrie 2020 in Secţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei