Daniel Tătaru, unul dintre cei mai mari matematicieni ai lumii, Doctor Honoris Causa al UAIC

Dimensiune font:

| 21-06-2023 08:17

Daniel Ioan Tătaru este profesor la Universitatea Berkeley, din California, a patra universitate a lumii, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți matematicieni ai lumii, a intrat în boardul celor mai prestigioase reviste de specialitate, inclusiv la conducerea American National Society... A devenit un reper în matematica mondială, fiind amintit deseori şi de celebrul matematician rus Vladimir Arnold. „Când Einstein al matematicii, cum e considerat rusul, face referire la el, e ca şi cum te-ar cita Newton”, avea să afirme academicianul ieșean Viorel Barbu, cel care i-a fost îndrumător lui Daniel Tătaru în perioada studenţiei la Facultatea de Matematică a UAIC.

Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a aprobat propunerea Facultății de Matematică, de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. dr. Daniel Ioan Tătaru, de la University of California, Berkley, USA. Evenimentul va avea loc vineri, 23 iunie 2023, ora 11.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității.

Daniel Ioan Tătaru s-a născut la Piatra Neamț, pe 6 mai 1967, devenind unul dintre cei mai importanți matematicieni ai lumii.

A participat, în timpul liceului, pe care l-a finalizat în orașul natal, la toate olimpiadele naționale de matematică, reușind, pe lângă trei premii I și un premiu special, performanța de a obține, pentru prima dată în istorie, punctajul maxim al concursului - 40 de puncte!

 

Elevul Daniel Tătaru a luat medalie de aur la Olimpiada Internaţională din Cehoslovacia, în 1984, şi medalia de aur la Olimpiada Internaţională din Finlanda, în 1985. Aici a fost declarat cel mai bun elev matematician al lumii și i s-a făcut cadou un calculator. Ajuns în țară, i s-a confiscat calculatorul. L-a redobândit după nişte verificări şi la intervenţia lui Nicu Ceauşescu!”, își reamintește fostul său profesor de matematică din liceu, Gheorghe Dumitreasa.

 

În perioada 1986-1990 a studiat Matematica în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a terminat-o ca șef de promoție, doar cu medii de 10. S-a implicat, în respectiva perioadă, în cercetare, lucrarea sa de licență - având ca temă ecuațiile Hamilton-Jacobi în spații Banach, în legătură cu semigrupuri neliniare (îndrumător acad. Viorel Barbu) - fiind recompensată cu premiul „Gheorghe Țițeica”, al Academiei Române de Științe. „Noi am făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o vreodată facultatea. Din 65 de studenţi la mate’, 35-40 aveau media peste 9. Tătaru era atât de bun, încât nu se mai obosea să scrie exerciţiile, era doar atent la ele. Nu l-am văzut scriind la cursuri niciodată. Avea doar un carneţel pe care îşi nota unele idei”, avea să-și amintească, peste ani, fostul său coleg conf. univ. dr. Mihai Gontineac, de la Facultatea de Matematică din cadrul UAIC.

După finalizarea studiilor universitare la Iași, Daniel Ioan Tătaru a plecat în Statele Unite ale Americii, unde s-a înscris la cursurile de doctorat ale West Virgina University. În mod excepțional, a terminat doctoratul în anul 1992, în doar doi ani, față de patru sau cinci ani, cât durează în mod obișnuit.

Când am ajuns în Statele Unite ale Americii, planul meu glorios era să mă întorc acasă după ce termin repede cu doctoratul. Aveam o poziție de preparator la Iași care fusese nou inventată pentru viitori doctoranzi. Bineînțeles că după ce am stat doi ani în America, mi-am dat seama ce oportunități sunt acolo...”, mărturisea, de curâmd, Daniel Tătaru.

În anul 1993, Daniel Ioan Tătaru a devenit, cu doar 25 de ani, cadru didactic la Northwestern University, în Evanston, Illinois, una dintre primele 30 cele mai bune universități din lume.

A urmat studiile post-doctorale la faimoasa Universitate Princeton, în perioada 1995-1997, fiind coleg cu Terence Tao, cel supranumit de presa internațională „Mozart al matematicii”. „Una dintre cercetările mele este de natură teoretică, în ecuaţii cu derivate parţiale... Multe dintre ecuaţiile interesante îşi au originea în diverse teorii din fizică, şi de aici potenţialul lor pentru aplicaţii. Problemele care mă interesează în prezent sunt legate de teoria relativităţii, mecanică cuantică, propagarea undelor în diferite medii etc. Însă, până acum câţiva ani, eu nu am fost direct implicat în aplicaţii. În plus, este o mare distanţă între a demonstra teoretic că ceva este posibil (de exemplu vizavi de cercetările geodezice) şi a implementa acel ceva în practică”, spunea, cu ani în urmă, profesorul Tătaru.

Daniel Tătaru a primit şi Premiul Bocher, în 2002, premiu care se acordă o dată la trei ani pentru rezultate notabile în cercetarea matematică.

În anul 2001 s-a transferat la Universitatea Berkeley, din California, a patra universitate a lumii.

Tătaru şi-a făcut studiile postdoctorale la Princeton, unde a făcut cercetare în laboratoarele în care însuşi Einstein definitiva celebra teorie a relativităţii.

Astăzi, Daniel Ioan Tătaru este un nume de referință în matematică, la nivel mondial, „revoluţionează percepţia omenirii cu privire la obiecte, atomi, unde electromagnetice sau „conceptul” vizibil-invizibil”.

Reputatul profesor Tătaru vine, o dată la doi ani, acasă, de obicei vara, în orașul Piatra Neamț, al cărui Cetățean de Onoare este. Anul acesta, va face o vizită și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vineri, când va primi titlul de Doctor Honoris Causa.

Comisia de alcătuire a Laudatio este prezidată de prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu – președintele Senatului UAIC, acad. Viorel Barbu – Academia Română, președinte Secția Științe Matematice, președinte Filiala Iași, prof. univ. dr. Răzvan Lițcanu – decanul Facultății de Matematică, prof. univ. dr. Sebastian Anița – directorul Școlii Doctorale de Matematică,  prof. univ. dr. habil. Cătălin Lefter – UAIC, directorul Insitutului de Matematică  „Octav Mayer” al Academiei Române.

Lista personalităţilor care au primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (din 1934 şi până în prezent) cuprinde 135 de nume. Adina MARCU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Educația duală, șansa Iașului de a-și păstra tinerii și de a-și consolida economia locală
08/05/2025 16:29

Romania primeste 10 milioane de franci elvetieni pentru dezvoltarea educatiei duale, printr-un program care pune accent pe colaborarea reală intre scoli, companii si autorităti locale. Acest model, inspirat ...

Noua carte de identitate electronică, eliberată și la Iași
08/05/2025 16:28

Astăzi au inceput, la Iasi, testele pentru programarea pe platforma online in vederea eliberării cărtii electronice de identitate, urmand ca de luni să fie deschisă procedura de primire a documentelor. ...

14 noi magistrați, la Iași
08/05/2025 16:27

Presedintele interimar al Romaniei i-a primit miercuri, 7 mai, la Palatul Cotroceni pe cei 394 noi magistrati recent admisi in profesie, 14 dintre acestia urmand să asigure indeplinirea actului de justitie la ...

Caz unic în țară: examinatorii ieșeni au eliminat din examenul auto 13.812 candidați!
08/05/2025 16:27

* record absolut la nivel national, inregistrat la Iasi - peste 13.800 de candidati din cei 18.309 prezenti au picat, anul trecut, examenul pentru permisul auto! * practic, mai putin de un sfert dintre cei care ...

9 Mai, ziua în care România își spune povestea
08/05/2025 15:30

Există zile in care trecutul nu stă in cărti, ci vine si se asază in mijlocul nostru. 9 Mai este una dintre ele. Nu strigă, nu cere nimic, dar aduce cu sine ecouri care nu pot fi ignorate. Într-o s ...

In memoriam inginer Victor Aldea
08/05/2025 15:04

21 septembrie 1931, com. Rosu, jud. Cahul, Republica Moldova - 8 mai 2025, Iasi La inceput de mai, Iasul a pierdut incă un profesionist – domnul Victor Aldea, inginer zootehnist, lider de vocatie si rep ...

Cum arată viața sănătoasă în 2025. Între obsesia perfecțiunii și regăsirea echilibrului
08/05/2025 14:08

    E dimineată, iar orasul pulsează deja in ritmul alert al zilei. Într-un studio luminat difuz, cativa oameni isi incep ziua cu respiratii profunde si miscări line de yoga. Pe o eta ...

Brandul de încălțăminte Crocs deschide prima locație din regiunea de Nord-Est la Palas și în viitorul proiect RIVUS din Cluj-Napoca: „Ne dorim să fim acolo unde este energia, iar Palas este inima scenei de retail din Iași”
08/05/2025 10:49

Brandul de incăltăminte Crocs deschide prima locatie din regiunea de Nord-Est la Palas si in viitorul proiect RIVUS din Cluj-Napoca: „Ne dorim să fim acolo unde este energia, iar Palas este inima scene ...

Elevii „cuziști”, trimiși în Spania, să învețe limbaje de programare!
08/05/2025 09:46

* pe parcursul a două săptămani, 14 elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vor invăta limbaje de programare si să realizeze aplicatii legate de Realitatea Virtuală (VR) * e ...

FOTO -- De 1 Iunie, oferă o poveste mai departe
08/05/2025 09:15

Există locuri unde curiozitatea are chip de copil, iar linistea unei biblioteci devine tăramul celor mai indrăznete intrebări. Comuna Mironeasa este un astfel de loc. Aici, copiii caută nu doar răspunsuri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei