Descindere cu peripeții printre traficanții de droguri din Iași
Dimensiune font:
O acţiune a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, aflaţi sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a fost cât pe ce să fie compromisă chiar înainte de a prinde în flagrant un traficant de droguri de mare risc. Un dealer de droguri a fost luat la bătaie de părinţii unui client. A fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, care cu greu au reuşit să îi despartă pe bătăuşi.
Pentru că bătaia s-a lăsat cu răni şi vânătăi, a fost cerută intervenţia unei ambulanţe. Deşi scena pare desprinsă dintr-un film poliţist, oamenii legii au reuşit să prindă trei membri ai reţelei de traficanţi de droguri. Acum infractorii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. „Măsurile au fost luate după ce la data de 14.02.2024, unul dintre inculpați a fost depistat în timp ce se întâlnea cu un client pentru a-i vinde cantitatea de aproximativ 30 grame canabis cu suma de 2.400 lei. Pe parcursul interacţiunii cu persoana care intenţiona să cumpere, mai multe rude ale acestuia din urmă ar fi intervenit şi l-ar fi agresat fizic pe cel în cauză, pe motiv că îi vinde droguri, situaţie care a impus intervenţia poliţiştilor şi a unui echipaj medical. Ulterior, au fost prinşi în flagrant delict, succesiv, ceilalţi doi, unul în timp ce ar fi comercializat 50 de grame de canabis cumpărate de la celălalt, iar acesta din urmă deţinând asupra sa diferite cantităţi de canabis, drog de risc, şi MDMA, drog de mare risc”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Iaşi.
Potrivit documentului, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, cu sprijinul Poliției Municipiului Iași - Secția 5 Poliție. Acțiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj a grupei canine din Inspectoratul Județean de Poliție Iași.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție, subliniază reprezentanţii DIICOT Iaşi. Laura RADU, Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau