EXCLUSIV - Primul nou-născut din 2022 este băiat
Dimensiune font:
* În primele 24 de ore ale acestui an la Maternitatea „Elena Doamna” s-au născut doar băieţi * și la Maternitatea „Cuza Vodă” primul copil născut din anul 2022 a fost tot un băiat
Câteva familii din Iaşi şi judeţ şi-au petrecut Revelionul cu emoţii mai mari ca oricând. Pentru acestea, de acum înainte, Revelionul va fi o dublă sărbătoare.
În maternităţile din Iaşi 25 de copii s-au grăbit să vină pe lume în noaptea dintre ani, aşa că mămicile au apucat să vadă artificiile doar de la geamurile maternităţilor. Cele mai multe mame au născut natural. Acum, atât ele cât şi micuţii lor, sunt bine şi abia aşteaptă să plece acasă pentru a se întâlni cu întreaga familie.
Primul copil născut în anul 2022 este Ştefan, un băieţel al căror părinţi sunt din Răducăneni. El a venit pe lume la Maternitatea „Elena Doamna”, în urma unei naşteri naturale. „Este prima naştere. Nu mă aşteptam să nasc chiar acum. Am avut noroc de doamnele de aici. Se spune că persoanele care se nasc în această noapte sunt persoane norocoase. Sigur va fi norocos”, a spus Ştefania Aian, mama bebeluşului.
În primele 24 de ore ale acestui an la Maternitatea „Elena Doamna” au fost născuţi doar băieţei. „Majoritatea mămicilor sunt la prima naştere. Este o emoţie deosebită pentru ele, mai ales că este şi o perioadă specială”, a spus prof.univ.dr Răzvan Socolov.
Şi la Maternitatea „Cuza Vodă” primul copil născut din anul 2022 a fost tot un băiat. „În ultimele 24 de ore ale anului 2021 au fost născuţi 17 copii. În cursul aceluiaşi an la maternitatea noastră au fost născuţi 6.400 de copii. Este un număr foarte mare. Sunt convins că ne menţinem în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de naşteri”, a spus prof.univ.dr Mircea Onofriescu.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau