Experții Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală vor sosi la Vaslui
Dimensiune font:
Ei vor face parte dintr-o misiune care va evalua măsurile luate pentru combaterea pestei porcine
Începând de astăzi, o misiune formată din patru experţi ai Organizaţiei Mondiale pentru Sănatate Animală (OIE) se va afla în România pentru a evalua modul în care sunt respectate prevederile relevante ale Codului terestru de sănătate animală pentru menţinerea statutului de ţară liberă de pestă porcină clasică (PPC). Scopul misiunii este de a evalua modul în care au fost implementate recomandările misiunii OIE anterioare, din luna mai a anului 2017, în urma căreia România a fost recunoscută oficial ca ţară liberă de pestă porcină clasică (PPC). Misiunea de audit va începe la sediul ANSVSA, ulterior experţii internaţionali se vor deplasa în teritoriu. Comisia se va deplasa mai întâi în judeţul Vaslui, apoi la Buzău şi Tulcea. Experţii misiunii vor evalua sistemul de supraveghere existent pentru PPC, vor efectua vizite pe teren, la exploataţii comerciale şi în special exploataţii nonprofesionale, abatoare, posturi de inspecţie la frontiere şi fonduri de vânătoare, pentru a evalua modul în care sunt aplicate normele de biosecuritate şi gestionarea procedurilor de informare, supraveghere şi inspecţie. Echipa de experţi OIE va fi însoţită de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe toată perioada misiunii. În ultimele luni, în judeţul Vaslui au fost confirmate mai multe focare de pestă porcină, cele mai afectate fiind localităţile de pe Valea Prutului, în special zona Cârja-Murgeni. De altfel, la Murgeni s-a înregistrat şi primul focar de pestă porcină într-o exploatatie comercială, aproape 2.000 de porci ai fermei fiind omorâți. Ultimul caz de pestă porcină a fost identificat zilele trecute tot la Murgeni, la un porc mistreţ.
Miruna NEACȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau