FITPTI, la final - o nouă ediție de succes
Dimensiune font:
Opt zile de Festival Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (3-10 octombrie), plus cinci de Prolog (26 septembrie-3 octombrie), peste 150 de evenimente, din care 65 de reprezentații în peste 25 de locuri din oraș (incinte teatrale, Grădina Botanică, Gara Iași, galerii de artă, pietonale, grădini publice, curți interioare, cafenele, secția de pediatrie etc.), peste 210 ore de spectacol, grad de ocupare a sălii de 100 la sută, nenumărate sold out-uri încă cu mult timp înainte de începerea manifestării configurează în cifre o nouă ediție de succes. Curatoriat de teatrologul Oltița Cîntec, festivalul se află la ediția XVII, acum cu tema „Tranziție”, la 35 de ani de la momentul istoric 1989: „Vreau să menționez și aprecierile generalizate ale publicului și specialiștilor, aplauzele, mesajele directe sau mediate electronic pe rețele de socializare care completează componenta de feedback valoric. Oferta curatorială s-a întâlnit în chip fericit cu așteptările unui public regional pe care l-am modelat în acești ani.” FITPTI este organizat de Teatrul Luceafărul Iași, finanțat de Consiliul Județean Iași, sprijinit de UNITER, asociația de breaslă a oamenilor de teatru din România, Primăria Iași, Ambasada Elveției, SWISS Fund, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural German, Institutul Polonez, UAIC, UNAGE Iași, Biblioteca Austria, Pioneer Group, CFR Iași, Aeroportul Iași etc. Câteva inside-uri vor contura imaginea amplorii și dincolo de spectacole, dezbateri, lansări de carte, proiecții de film, performance, parade, trasee turistice, teatru VR, ateliere, lecturi performative, dezbateri, ajutând la trasarea adevăratelor dimensiuni ale FITPTI. Cele mai numeroase echipe au fost ale Teatrului Național Tg. Mureș (41 de persoane), Teatrului „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe (37 de persoane), Teatrului de Comedie București (31 de persoane) și Teatrului Nottara București (30 de persoane) artiști, tehnicieni și reprezentanți instituționali. Cei peste 300 de participanți (din teatre de stat, companii independente, freelanceri) provenind din 10 țări (Argentina, Austria, Elveția, Franța, Italia, Germania, Madeira, Polonia, Republica Moldova, România) au ajuns la Iași, cu toții pentru prima dată cu aceste spectacole, cei din străinătate cu ele în exclusivitate aici, cu avionul, trenul, mașina, autocarul. Decorurile au avut gabarite cuprinse între o valiză, portbagajul unui autoturism, camion de 4.5 tone, camion de 10 tone. Public din toată regiunea a venit să vadă spectacolele incluse în agenda manifestării, din Botoșani, Suceava, Bacău, Piatra Neamț, Republica Moldova.
A fost o ediție incluzivă, cu traducere în limbaj mimico-gestual pentru adulți care nu mai fuseseră niciodată până acum la teatru, și adolescenți cu probleme de auz, copii și mame de la secția Oncologie a Spitalului „Sf. Maria”.
De mâine începe pregătirea ediției 2025, în plan cu o secțiune estivală.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau