Fostul primar Gheorghe Nichita a sperat, până în ultima clipă, că va rămâne în libertate

Dimensiune font:

| 01-09-2022 13:00

 în apelul prezentat, acesta a invocat faptul că soluţia de condamnare s-a fundamentat în proporţie majoritară pe rezultate supravegherii tehnice * a considerat că infracţiunile pentru care a fost condamnat de prima instanţă nu sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil, astfel că se impune achitarea


În cursul zilei de miercuri, a apărut motivarea sentinţei 644/2022, dată pe 30 august de Curtea de Apel Iaşi în celebrul dosar „Amanta”, sentinţă în urma căreia fostul primar Gheorghe Nichita s-a întors în închisoare. Tot după gratii a ajuns şi fostul comandant al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu.

Nichita a sperat, până în ultima clipă, că va rămâne în libertate. Mai mult, a solicitat achitarea. În motivarea apelului său, acesta „a învederat faptul că soluţia de condamnare s-a fundamentat în proporţie majoritară pe rezultate supravegherii tehnice, aspect care rezultă din studiul sentinţei. De asemenea, a arătat că restul probatoriului este total insuficient pentru a conduce la concluzia că sunt întrunite condiţiilor tragerii la răspundere penală a acestui inculpat. Dacă se are în vedere infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, din declaraţiile martorilor nu rezultă că inculpatul ar fi avut vreo participaţie la faptă, martorii precizând de altfel că nici nu ştiau cui îi erau furnizate informaţiile pe care ei le transmiteau inculpatului Hliboceanu Liviu. În aceste condiţii, a apreciat  că infracţiunile pentru care inculpatul Nichita Gheorghe a fost condamnat de prima instanţă nu sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil, astfel că se impune achitarea”.

Cam acelaşi lucru l-a cerut şi Hliboceanu, care a solicitat desfiinţarea hotărârii Tribunalului Iaşi pe motiv de nelegalitate, infocând liipsa efectivă a apărării. N-a cerut achitarea, ci doar o pedeapsă cu suspendare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Exluderea probelor obţinute prin interceptări n-are darul de a schimba datele problemei

Magistraţii Curţii de Apel au fost de cu totul altă părere. „Împrejurarea că, prin încheierea din 16 iulie 2021, a fost admisa excepţia nulităţii absolute a mijloacelor de probă obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatului de siguranţă naţională şi a mandatului de supraveghere tehnică emis Tribunalul Bucuresti şi s-a dispus excluderea din dosar a mijloacelor de probă mai sus menţionate,  nu atrage nicio consecinţă asupra clarităţii acuzaţiilor ci, eventual , asupra fondului acestor acuzaţii. Cu alte cuvinte acuzaţia formulată împotiva inculpatului sub apectul situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu nu s-a modificat prin excluderea unor mijloace de probă, chiar şi preponderente”.

Mai pe înţeles, excluderea probelor obţinute prin supraveghere tehnică (interceptări telefonice) n-are darul de a schimba datele problemei.

În concluzie, magistraţii nu au „identificat împrejurări sau aspecte care să afecteze legalitatea sentinţei, iar criticile formulate de inculpatul apelant Nichita Gheorghe sunt vădit nefondate”. Ca atare, fostul edil a mers la închisoare, în Penitenciarul Vaslui, unde aşteaptă ca judecătorii să-i calculeze cuantumul pedepsei. I se va adăuga restul neexecutat din dosarul UTI, dar, având în vedere vârsta lui Nichita (65 de ani), acesta va beneficia de o reducere a pedepsei. Va sta în puşcărie aproximativ trei ani şi jumătate. Marcel FLUERARU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
De 1 Iunie, oferă o poveste mai departe
06/05/2025 10:26

Există locuri unde curiozitatea are chip de copil, iar linistea unei biblioteci devine tăramul celor mai indrăznete intrebări. Comuna Mironeasa este un astfel de loc. Aici, copiii caută nu doar răspunsuri ...

Ieșenii nu sunt pregătiți pentru reciclare!
06/05/2025 09:10

* in urma controalelor realizate de inspectorii de mediu la toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Iaşi s-a constatat neatingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare si reciclare de m ...

  CONVOCATOR. Administratorul UNIC al „SMIRODAVA” SA, EUID ROONRC.J2024001563221, în conformitate cu art.117 din Legea 31/1990 privind societățile, convoacă pentru data de 10.06.2025 Adunarea Generala Ordinara și Extraordinară a Acționarilor.
06/05/2025 09:10

   CONVOCATOR. Administratorul UNIC al „SMIRODAVA” SA, EUID ROONRC.J2024001563221, in conformitate cu art.117 din Legea 31/1990 privind societătile, convoacă pentru data de 10.06.2025 A ...

Mii de ieșeni și-au cumpărat arme de foc
06/05/2025 09:07

* la Iasi, la 1 martie 2025, un număr de 2.495 de persoane erau autorizate să detină, să poarte si să folosească arme, letale sau neletale * in magazinele specializate, unde se vand diverse tipuri de arme ...

Litoraul românesc nu îi mai atrage pe ieșeni
06/05/2025 09:06

* „Este un drum lung, obositor. Totodată, preturile de pe litoralul romanesc s-au aliniat cu cele din alte tări. Vorbim de cazări, restaurante, tot ce presupune o vacantă. Totodată, conditiile de pe ...

Psihologii ieșeni avertizează: „Bullying-ul nu este tratat cu seriozitate”
06/05/2025 09:05

* „Trebuie să tragem un semnal de alarmă in randul părinţilor, pentru a putea preveni astfel de evenimente neplăcute. Este important să inţelegem că tinerii neformaţi, aici ne referim in special ...

 CONVOCATOR   Administratorul UNIC al „SMIRODAVA” SA, EUID ROONRC.J2024001563221, în conformitate cu art.117 din Legea 31/1990 privind societățile, convoacă pentru data de 10.06.2025 Adunarea Generala Ordinara și Extraordinară a Acționarilor.
06/05/2025 09:00

  CONVOCATOR. Administratorul UNIC al „SMIRODAVA” SA, EUID ROONRC.J2024001563221, in conformitate cu art.117 din Legea 31/1990 privind societătile, convoacă pentru data de 10.06.2025 Adunare ...

  Boom de vizitatori la muzeele din Iași în minivacanța de 1 Mai. Aproape 5.000 de bilete vândute și peste 110.000 de lei încasați
06/05/2025 08:15

În perioada 1-4 mai, muzeele aflate in subordinea Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi au fost deschise publicului cu program normal de vizitare, o decizie inspirată care a adus rezu ...

18 ani în Uniunea Europeană. Investiții, libertate de mișcare și viitor pentru copii
06/05/2025 08:00

Romania a primit, in 18 ani de apartenentă la Uniunea Europeană, peste 100 de miliarde de euro. Bani nerambursabili. Bani veniti la timp, intr-o tară care altfel ar fi rămas blocată intr-un prezent cu ...

Prietenia incredibilă dintre un sucevean și un cocoș de munte, specie care nu suportă omul. Se revăd bucuroși, an de an
06/05/2025 06:43

Un bucovinean a legat de cativa ani o prietenie cu totul neobisnuită cu un cocos de munte, specie care nu suportă prezenta omului. Cei doi se revăd cu plăcere an de an, iar relatia lor specială a devenit v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei