FOTO - Podul de peste Prut va fi gata anul viitor, în octombrie
Dimensiune font:
| 26-04-2025 14:01
* durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție), cu o perioadă de garanție oferită de constructor de 120 de luni
Astăzi, CNAIR SA a demarat oficial construcția noului pod transfrontalier peste Prut de la Ungheni, care va lega localitățile Golăești (RO) și Zagarancea (MD) de pe cele două maluri ale râului.
Evenimentul a fost marcat printr-o serie de festivități organizate în orașul Ungheni, în prezența oficialilor României și ai Republicii Moldova, dar și a reprezentanților CNAIR și DRDP Iași, ca derulatori de proiect.
Contractul are o valoare de 151.687.968,58 lei fără TVA (finanțat prin fonduri europene – PNRR) și prevede, în fapt, construirea unui ansamblu de două poduri paralele în regim de autostradă, cu o lungime de 261,2 m, cu tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Totodată, se are în vedere construirea drumului de legătură cu Autostrada A8, Târgu Mureș – Iași – Ungheni și amenajarea punctului de trecere a frontierei Ungheni.
Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție), cu o perioadă de garanție oferită de constructor de 120 de luni.
Podul de la Ungheni este denumit generic și „Podul de flori peste Prut”, în amintirea manifestărilor simbolice din urmă cu 35 de ani, când românii de pe cele două maluri ale râului au putut trece liberi granița dintre România și Republica Moldova, fără pașaport sau viză, necesare la acel moment.
Dincolo de lucrările propriu-zise la noul pod, DRDP Iași execută o serie de lucrări de amenajare a drumurilor tehnologice de acces spre Prut - platforme tehnologice și organizare de șantier, prin preluarea de la Consiliul Județean Iași și Primăriile comunelor Ungheni și Golăești a sectoarelor de drum ce urmează a căpăta statut de drum național (DN 28G).
În acest sens, se execută lucrări de balastare și împietruire pe o primă porțiune de 4 km de drum, preluați în stadiul de drum de pământ, paralel cu digul dintre localitățile Golăești și Ungheni, urmând ca întregul traseu Iași - Tomești - Holboca - Bosia- Golăești - Ungheni să beneficieze de lucrări de întreținere constând în reparații cu mixtură și covoare asfaltice, execuție de șlamuri bituminoase, cu marcajele și semnalizarea aferente.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
* „ordonanta trenulet” nu pare să fi fost luată in serios * printre multe altle si in ciuda măsurilor de austeritate impuse populatiei, Guvernul nu s-a atins de „diurna specială&rdqu ...
Un bărbat a fost dus in stare grava la Camera de Primiri Urgenţe (CPU) a Spitalului Municipal Paşcani, după ce a fost găsit in parc cu o ureche tăiată şi mai multe răni pe corp. Bărbatul, de 44 de ani ...
* „Avem creaţii in toate sferele, de la creaţii la produse ecologice, nanotehnologii. Sunt foarte multe invenţii din zona medicală, ecologiei. Timp de două zile juriul va evalua aceste creaţii. Samb ...
Într-o societate care se străduieste să arate totul perfect pe dinafară, dar clocoteste pe dinăuntru de visuri neimplinite si dorinte ascunse, comedia „Divort in stil italian” devine o ogl ...
Noile cărti de identitate electronice se pot solicita, incepand de joi, si la Iasi. Judetul Iasi se află pe lista celor 6 noi judete unde se pot elibera noile variante ale cărtilor de identitate, cele de ...
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins joi contestatia depusă de Kido Consult Proiect Construct SRL Bucureşti asupra licitatiei la tronsonului Targu Neamt (Motca) – Targu Frumos di ...
Romania primeste 10 milioane de franci elvetieni pentru dezvoltarea educatiei duale, printr-un program care pune accent pe colaborarea reală intre scoli, companii si autorităti locale. Acest model, inspirat ...
Presedintele interimar al Romaniei i-a primit miercuri, 7 mai, la Palatul Cotroceni pe cei 394 noi magistrati recent admisi in profesie, 14 dintre acestia urmand să asigure indeplinirea actului de justitie la ...
* record absolut la nivel national, inregistrat la Iasi - peste 13.800 de candidati din cei 18.309 prezenti au picat, anul trecut, examenul pentru permisul auto! * practic, mai putin de un sfert dintre cei care ...
Există zile in care trecutul nu stă in cărti, ci vine si se asază in mijlocul nostru. 9 Mai este una dintre ele. Nu strigă, nu cere nimic, dar aduce cu sine ecouri care nu pot fi ignorate. Într-o s ...
Adauga comentariul tau