GALERIE FOTO - Moș Crăciun aduce curajul de a visa și tradiții vii pentru copii

Dimensiune font:

| 18-12-2024 14:09

Astăzi, Moș Crăciun a adus bucurie, curaj și speranță în sufletele unor copii care privesc Crăciunul cu ochii mari și plini de lumină. Cu sacul plin de daruri și inima plină de bunătate, Moșul a străbătut sate și comunități unde tradiția și copilăria sunt încă înrădăcinate în magia sărbătorilor. Drumul său l-a purtat prin Grădinița Bazga, Clasa Pregătitoare din Răducăneni, Clasa I din Bohotin, și către copiii din Parohiile Curagău și Chicerea. La fiecare oprire, Moșul a fost ântâmpinat cu zâmbete, colinde și gesturi pline de curaj.

Într-o sală mică, decorată cu inimioare și fulgi decupați cu mânuțe tremurânde, copiii l-au așteptat pe Moș Crăciun cu sufletul la gură. Fiecare cadou scos din sacul fermecat a fost însoțit de exclamații pline de uimire. „Moșule, ai primit scrisoarea mea?”, a șoptit un băiețel curajos. Răspunsul Moșului, un simplu „Da, și de aceea sunt aici”, a fost suficient pentru a umple sala de aplauze.

Copiii au împărtășit cu Moș Crăciun colinde și poezii, iar câteva fetițe, îmbrăcate în alb ca niște îngerași, au oferit momente emoționante care au făcut timpul să stea pe loc. „Pentru tine, Moșule, să ai putere”, i-a spus o fetiță, oferindu-i o bucățică de turtă dulce. Gestul simplu a avut o profunzime pe care numai sufletul unui copil o poate dezvălui.

La Bohotin, emoția a fost amplificată de dansuri și obiceiuri străvechi. Un urs din paie, acompaniat de bătaia tobelor, a umplut sala de entuziasm. Dansurile tradiționale au fost completate de zâmbetele copiilor, care au învățat că frumusețea Crăciunului stă în lucrurile simple: o poveste, un joc, o îmbrățișare.

Darurile Moșului au fost împachetate nu doar în hârtie colorată, ci și în emoție. Cărți, jucării și dulciuri au fost doar pretextul pentru o lecție mai mare: curajul de a visa și de a crede în bunătate. Fiecare copil a primit o îmbrățișare, iar cei mai împătimțiți povestitori au primit de la Moș o promisiune: „Voi reveni, pentru că sunteți speciali.”

Această zi a fost posibilă datorită unor oameni care au crezut în magia Crăciunului. Campania a reunit elevii claselor a VIII-a B și a VI-a C, coordonați de profesoarele Dana Anghelescu și Elena Chirilă, împreună cu sprijinul unor suflete generoase. La fiecare pas, s-a simțit dorința de a dărui, de a aduce bucurie și de a păstra vii tradițiile.

Profundele mulțumiri se îndreaptă către prof. Lavinia Ungureanu și elevii de la Colegiul Național, către Iarovoi Raluca și elevii școlii „Carol I”, precum și către toți cei care au contribuit: Anca Zbranca, Sidonia Susanu, Simona Iulia Hodoroabă, Cristina Cioancă, Alina Hodoroabă, Silvia Postelnicu, Silvia Pintilie, Rodica Roman, Mihaela Ivancia, Timofte Denisa Oana, Claudette Dascalu, Irina Obrocea, Alina Ciocoiu, Roxana Micu, Florentina Macovei, Andreea Crețeanu, Irina Ciobanu și Cătălina Mis, Oltița Cîntec, Mihaela Tatiana Ulman și Petronela Ciopeică. Povestea continuă, iar campania „Daruri pentru Curajul de a Visa” va ajunge și la alți copii din mediul rural. Moș Crăciun există, pentru că fiecare dintre noi poate avea oricând acest rol.

Maura ANGHEL

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Cu un număr record de proiecte, Iașul prinde podiumul finațărilor europene!
29/04/2025 15:41

* judetul Iasi a atras, in exercitiul financiar 2021-2027, suma de 1,358 miliarde de euro, ocupand locul al treilea la nivel national, după municipiul Bucuresti si judetul Dolj * totodată, administratiile ies ...

Biblioteca Județeană ar putea lua locul Palatului Poștei!
29/04/2025 15:37

* „În momentul de faţă sunt două discuţii: ori o ducem in Palatul Poştei, de pe strada Cuza Vodă, dacă reuşim să il preluăm prin inchiriere, comodat sau in proprietate de la Compania Naţi ...

Încă un pas pe autostrada A8. Lotul montan Pipirig-Vânători Neamț intră în șantier
29/04/2025 14:42

Autostrada A8 inaintează cu incă un lot: autoritătile romane au semnat ieri contractul pentru constructia tronsonului montan Pipirig-Vanători Neamt (Leghin), o portiune strategică in lungime de 19,3 kilome ...

„Hardughia” revine pe scena Naționalului ieșean. O piesă interzisă care încă incomodează
29/04/2025 11:45

După 44 de ani, „Hardughia”, piesa interzisă in 1981, revine pe scena Teatrului National din Iasi intr-o nouă montare semnată de regizorul Ovidiu Lazăr. Premiera este programată pentru sambăt ...

Păstoritul sculptat în lemn. O poveste plină de viață la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău
29/04/2025 11:45

Într-un colt tihnit al Moldovei, acolo unde amintirile curg odată cu vinul si dealurile isi poartă in tăcere istoria, Muzeul Viei si Vinului din Harlău găzduieste o poveste cu parfum de lemn sculptat ...

Viteză și strategie. Spring Speed-Rubik Iași lansează cea mai colorată provocare
29/04/2025 11:35

Iasul devine in această primăvară locul unde pasiunea pentru cubul Rubik se transformă in spectacol! Pe 17 mai 2025, Happy Life Center găzduieste Spring Speed – Rubik Iasi, concursul dedicat vitezei, ...

Iașul devine capitala tinerilor artiști. Elite Musicians International Competition 2025 promite trei zile de muzică de înaltă clasă
29/04/2025 11:03

Elite Musicians International Competition, una dintre cele mai dinamice si apreciate platforme dedicate tinerilor muzicieni, revine la Iasi intre 9 si 11 mai 2025, pentru a cincea editie consecutivă. Organizat ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2025
29/04/2025 09:38

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2025     Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor i ...

Apare o nouă meserie în România: „Este unic în Uniunea Europeană”
28/04/2025 19:27

* „Am pornit acum două săptămani, pentru 2.000 de experti in dezvoltare durabilă. Este unic in Uniunea Europeană. Vom avea pană la sfarsitul anului, printr-un curs post-universitar, dar numai a ...

Insectele le dau mari bătăi de cap ieșenilor
28/04/2025 19:27

 Sosirea sezonului cald reprezintă si startul perioadei in care tot mai multe persoane au de-a face cu intepăturile de insecte. Fie că vorbim despre albine, viespi sau căpuse, acestea pot fi extrem de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei