Gheorghe Nichita, eliberat condiționat din Penitenciarul Vaslui: N-a fost uşor! Durerea e foarte mare/VIDEO
Dimensiune font:
Fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, care a ispăşit o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Vaslui pentru instigare la abuz în serviciu, a fost eliberat condiţionat şi a părăsit, miercuri, unitatea de detenţie, el afirmând cu această ocazie că nu mai este interesat de politică, însă va fi prezent în spaţiul public.
ă”.
"Politică nu mai vreau să fac şi nu mă mai interesează politica, dar în schimb prezenţa în spaţiul public mă interesează şi cred că am destulă experienţă acumulată în viaţa asta, atât în domeniul adninistraţiei, cât şi în domeniul politic şi nu numai. Am o experienţă de viaţă destul de bogată, pentru că nu mi-a fost uşor, prin toate câte am trecut în viaţă în general, mai ales ultima suferinţă. Se spune de obicei în popor 'ce nu te omoară te întăreşte'", a declarat fostul primar ieşean, la ieşirea din Penitenciarul Vaslui.
Nichita a spus că a traversat momente dificile şi că abia aşteaptă să-şi vadă nepoţii, menţionând că în perioada următoare se va dedica familiei.
"N-a fost uşor. Durerea e foarte mare şi pentru mine şi pentru cei dragi mie, familia mea, dar toate au un sens şi un scop şi am încercat în orice suferinţă să găsesc şi un scop. Dumnezeu are un scop pentru toate. Deocamdată am un echilibru şi încerc să-l menţin. Mi-e dor foarte tare de cei de acasă, de nepoţi în special, pentru că dânşii mă aşteaptă, ştiu că vin", a spus fostul primar ieşean.
Gheorghe Nichita şi-a cerut iertare celor care i-au fost aproape şi celor care au fost afectaţi de ceea ce i s-a întâmplat.
Fostul primar al municipiului Iaşi a fost condamnat definitiv, în luna august a anului trecut, de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care era acuzat că a folosit resursele şi angajaţii Poliţiei Locale Iaşi pentru spionarea amantei sale.
Gheorghe Nichita s-a întors în penitenciar după ce mai fusese eliberat condiţionat în octombrie 2021, în urma executării, la Penitenciarul Botoşani, a unei părţi din pedeapsa primită într-un alt dosar, de corupţie, în care a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european.
Decizia luată la finalul lunii octombrie de Judecătoria Vaslui
”Admite cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat Nichita Gheorghe şi propunerea Comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, ca fiind întemeiate.
Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe - deţinut în Penitenciarul Vaslui, din executarea pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare ani dispusă prin sentinţa penală nr. 82/2023 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 129/2023.
În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 24.05.2027, constituie termen de supraveghere pentru condamnat", se arată în decizia instanţei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau