Holboca își face pistă pentru biciclete

3pista

Dimensiune font:

| 27-07-2024 08:40

* ideea amenajării unei piste pentru biciclete în comună a împărțit locuitorii - unii dintre ei consideră că acest lucru este necesar, având în vedere tendința manifestată pe plan global privind introducerea moblității alternative și reducerea emisiilor de carbon, însă există și locuitori care nu privesc cu ochi buni inițiativa Primăriei

La Holboca au început lucrările de amenajare a primei piste pentru biciclete din localitate, pe tronsonul sediul Primăriei - Școala Gimnazială din Rusenii Vechi,
proiect finanțat în proporție de 75% cu fonduri europene obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Traseul constă în amenajarea a 6 km de pistă (dus-întors), fiind în acest moment singurul care îndeplinește toate condițiile actuale de finanțare, respectiv lățimea minimă necesară, lungimea maximă care poate fi construită cu finanțarea alocată și conectarea a două instituții de interes public, respectiv primărie și școală”, declară primarul Neculai Pamfil.
Potrivit acestuia, după finalizare, pista ar putea fi prelungită acolo unde terenul va permite acest lucru. „Spre exemplu, odată asigurată sursa de finanțare trebuie să continuăm până în celălalt capăt la comunei, în Rusenii Noi, precum și spre gară. Este clar nevoie de extinderea infrastructurii pentru mobilitate alternativă în comună, atât pentru bicicliști, cât și pentru pietoni. Momentan, pot fi accesați bani nerambursabili pentru construcția unor astfel de piste. Prin urmare, vom construe aceste piste, pentru că ar fi păcat să nu profităm de oportunitatea oferită și să nu facilităm mobilitatea non-auto în localitate”, subliniază edilul.
Ideea amenajării unei piste pentru biciclete în comună a împărțit locuitorii. Unii dintre ei consideră că acest lucru este necesar, având în vedere tendința manifestată pe plan global privind introducerea moblității alternative și reducerea emisiilor de carbon, însă există și locuitori care nu privesc cu ochi buni inițiativa Primăriei, lucru recunoscut chiar de primarul Neculai Pamfil. „Să fim sinceri, numărul bicicletelor de la noi nu este într-atât de mare încât să pună probleme la utilizarea comună a pistei. Cu puțină bunăvoință din partea ambelor părți, pietoni și bicicliști, infrastructura nou amenajată poate deservi ambele categorii”, afirmă acesta.
De remarcat că, delimitată clar de banda pentru traficul rutier, pista pentru biciclete asigură un plus de siguranță pentru cei care, pe jos sau pe două roți, se deplasează momentan pe marginea drumului.

Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Ieșenii se reîntorc din străinătate, pentru a-și asuma rolul de părinte!
18/12/2024 09:01

* tot mai mulţi părinţi din judetul Iasi revin sau işi asumă rolul de sprijin financiar fără a pleca din ţară * cu toate acestea, 3.016 copii ieseni continuă să trăiască departe de cei care le ofer ...

Iașul va avea un sistem de informare și consultare a copiilor
18/12/2024 08:30

* Primăria va planifica un mecanism dedicat de consultări cu copiii in ceea ce priveste temele de interes pentru ei * copiii in varstă de minimum 14 ani vor fi consultati in procesele decizionale din adminis ...

Gadgeturile câștigă tot mai mult teren în fața clasicelor țigări, la Iași
18/12/2024 08:07

  Fumatul, unul dintre cele mai răspandite vicii la nivel global, care are efecte devastatoare pe termen lung, este la modă si printre tinerii ieseni. Conform specialistilor, se pare că acest fenomen d ...

Prescripţia îl face scăpat şi pe un marocan beat la volan
17/12/2024 23:59

 Cat timp a fost student la Iaşi, marocanul Mohammed A.N. şi-a făcut un obicei in a se urca băut la volan şi, pană in seara de 4 mai 2020, n-a păţit nimici, poliţiştii nu l-a oprit niciodată in ...

 Un deţinut cerei instanţei să-i returneze ventilatorul confiscat de gardienii ieşeni
17/12/2024 23:59

Multă imaginaţie dovedesc deţinuţii atunci cand depun contestaţii in instanţe. Orice fleac poate deveni motiv pentru plangere impotriva judecătorului delegat c u supravegherea executării pedepsei. Cel ...

Vandalii din Erbiceni au scăpat de puşcărie
17/12/2024 23:59

Tatăl Vasile şi fiul lulian S. din Erbiceni s-au comportat, in seara de 26 septembrie a.c., mai sălbatic decat vandalii din Evul Mediu timpuriu. Avand o duşmănie mai veche cu familia consătenilor Marcel ...

Nici nu s-a răcit bine mortul, şi rudele s-au luat la măcel
17/12/2024 23:59

 După cum se ştie, la priveghi nu participă decat rudele apropiate sau prietenii foarte buni ai defunctului. Sunt momente de reflecţie, de cugetări, linişte şi lumanări aprinse, nu discuţii, glume ...

Omerta, aplicată cu biciul la Grajduri
17/12/2024 23:59

  Gabriel şi Vasilică A., tată şi fiu, sunt cunoscuţi in Grajduri ca oameni violenţi şi iuţi la manie. Nu stau deloc pe ganduri, atunci cand e de dat cu pumnul, o scenă de felul ăsta aducandu-le, ...

Livratorii rapizi, un pericol în mișcare pe străzile din Iași
17/12/2024 23:36

De la primele ore ale diminetii si pană tarziu in noapte, centrele comerciale, bulevardele largi si strădutele pietonale din Iasi sunt animate de zeci de trotinete electrice conduse de livratori grăbiti. Maj ...

Bărbat prins în timp ce atingea o femeie în zonele intime, într-o staţie de tramvai
17/12/2024 21:11

Un bărbat din Iaşi este cercetat pentru agresiune sexuală, după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini in care este surprins in timp ce atinge o femeie in zonele intime, inainte ca aceasta să ur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei