Ieșean exilat în Irlanda din cauza unei lovituri cu parul

2exilat

Dimensiune font:

| 04-01-2022 17:35

 * a fost un proces tare straniu * tatăl agresorului a depus mărturie în favoarea victimei, fiind martor ocular la acea lovitură de ciomag ivită din senin * inculpatul a recunoscut imediat fapta, a arătat cum a lovit, dar n-a ştiut să spună de ce...

Nimeni, nici chiar el nu ştie ce a avut în minte atunci când, fără niciun motiv, Daniel P. (30 de ani) şi-a pocnit în cap prietenul Ionel L. (32 de ani). A fost un gest spontan, comis în dimineaţa de 7 iulie 2019, pe un tăpşan de lângă Târgu Frumos. Dintr-o singură lovitură de ciomag, Daniel l-a răpus pe Ionel. Tatăl agresorului, fiind de faţă, a intervenit şi a făcut ca lucrurile să nu degenereze. L-a dezarmat pe ciomăgarul de ocazie, a dat primul ajutor celui lovit, apoi a sunat la 112.

Deşi sângerarea era abundentă, la spital s-a dovedit că rana lui Ionel era una superficială. Doar patru zile de îngrijiri medicale. Cu toate astea, n-a fost chip de împăcare. După externare, Ionel şi-a scos certificat medico-legal şi a făcut plângere penală împotriva lui Daniel, acuzându-l de „lovire sau alte violenţe”.

A fost un proces tare straniu. Tatăl agresorului a depus mărturie în favoarea victimei, fiind martor ocular la acea lovitură de ciomag ivită din senin. Inculpatul a recunoscut imediat fapta, a arătat cum a lovit, dar n-a ştiut să spună de ce, care a fost motivul. Aşa a început procesul.

Ionel s-a constituit şi parte civilă, solicitând daune morale de peste 10.000 lei. Daniel a încercat să se apere, dar alibiul său a fost unul stupid. Cum că Ionel i-ar fi călcat cu picioarele roşiile abia coapte, iar el a vrut doar să-i administreze o corecţie minoră. A ţintit la picioare, dar a lovit la cap.

Abia abţinându-se să nu râdă, magistraţii de la Judecătoria Paşcani au dat, pe 6 aprilie a.c., o sentinţă în ton cu fapta. Amendă penală de 2.000 lei şi 8.000 lei despăgubiri materiale şi morale.

Neavând atâţia bani, Daniel a plecat la muncă în străinătate. Mai precis, în Irlanda. Era optimist şi foarte convins că 2022 îl va prinde fără datorii. N-a fost deloc aşa, restricţiile cauzate de pandemie afectându-i serios câştigurile. Văzând că se încheie anul şi nu o scoate la capăt, a făcut apel. Şi-a motivat demersul prin faptul că, pentru cele patru zile de îngrijiri medicale, cuantumul daunelor este mult prea ridicat, că nu poate câştiga atâţia bani într-un timp scurt şi că Ionel doreşte, de fapt, o „îmbogăţire fără justă cauză”.

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi i-au ascultat pledoaria, dar n-au fost deloc convinşi de argumentele tânărului. Prin sentinţa definitivă pronunţată zilele trecute, i-au respins ca nefondat apelul. Daniel mai trebuie să stea în Irlanda măcar un an, ca să strângă banii necesari. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Zeci de instituţii ieşene, jefuite de trei mureşeni
05/11/2024 08:49

* aceştia au operat in intreaga ţară, cumpărau online vouchere de vacanţă, la un pic peste jumătate din preţ * le decontau apoi la cel real, dar beneficiarii nu ajungeau la vacanţele visate * in dosar ...

Glugile de coceni, cazematele tainice ale toamnelor
05/11/2024 08:37

La prima vedere, sunt doar niste grămezi de tulpini uscate ce par lăsate de izbeliste pe campurile intinse ale toamnei. Dacă te opresti si privesti mai atent, vezi cum fiecare glugă poartă povestea unui me ...

TUIASI va avea cele mai moderne cămine din Iași
05/11/2024 08:36

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a obtinut finantare, prin PNRR, pentru reabilitarea si eficientizarea energetică a trei cămine din Campusul „Tudor Vladim ...

Lucrări de modernizarea și extinderea la trei colegii din Iași
05/11/2024 07:51

* investitiile sunt realizate in cadrul programului PNRR - Componenta 15: Educatie, Investitia 10: Construirea si dezvoltarea unei retele-pilot de scoli verzi Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de serv ...

Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei, la un pas de finalizare
05/11/2024 07:50

* in cadrul centrului vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc in cartierul Cicoarei şi in zonele invecinate Lucrările la Centrul Mul ...

Tâlhăria, infracţiune gravă? La Iaşi, nici vorbă de aşa ceva!
04/11/2024 22:48

* in acest an, pe mesele judecătorilor ieşeni au ajuns, in total 576 dosare avand ca obiect infracţiunile de „talhărie” şi „talhărie calificată” * despre cele mai interesante, am ...

Schimbarea la față a Spitalului de Recuperare
04/11/2024 22:47

La Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi au fost livrate şi recepţionate, recent, echipamente medicale finanţate din bugetul local şi din veniturile proprii ale spitalului pentru Laboratorul de radiologie ...

Homeschooling, educație fără bariere
04/11/2024 13:17

Într-o lume in continuă schimbare, sistemele de educatie traditionale au inceput să fie puse sub semnul intrebării, iar homeschooling-ul – educatia la domiciliu – a devenit o alternativă d ...

Conferințele de la Ateneu, dialog între artă și știință
04/11/2024 12:58

Pe 9 noiembrie, la ora 18:00, Sala Unirii a Ateneului din Iasi va găzdui cea de-a III-a editie a proiectului cultural „Conferinte la Ateneu”, un eveniment care pune in dialog două domenii aparent ...

  Expoziție dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, la Vaslui
04/11/2024 12:38

Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui va găzdui, in perioada 5 noiembrie 2024 -28 februarie 2025, expoziţia temporară „Alexandru Ioan Cuza 150”, organizată de Muzeul Naţional d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei