Încă mai există hoţi de cai în România secolului XXI. La Iaşi.
Dimensiune font:
Una din primele sentinţe pronunţate în acest an de către instanţele ieşene are drept speţă un caz de furt ce pare a ţine, mai degrabă, de secolul XVIII. Furt de cai. Întâmplarea ce a stat la baza acestui dosar s-a petrecut într-o comună destul de izolată a judeţului, anume Dagâţa, în după-amiaza de 23 aprilie 2023, în intervalul orar 17.00-18.00.
Ca de obicei, doamna Mihaela C. îşi dusese, încă de la primele ore ale dimineţii, vaca şi iapa pe islazul comunal. Cum mai avea şi destulă treabă acasă, n-a stat să păzească animalele. A smuls, la repezeală, nişte iarbă de pe câmp, a făcut două mormane, câte unul în faţa fiecărei fapturi, le-a priponit şi s-a întors în gospodărie.
Vecinul, Marian N., văzuse întreaga scenă, era obsedat de iapa un pic cam chioară, cu albeaţă la ochiul stâng. Cabalină blândă, docilă, foarte bună la tracţiune, lui îi trebuia aşa ceva pentru căruţa cu care mai făcea diverse comisioane celor din sat. Aşa că a luat cuţitul, s-a dus pe islaz, a tăiat funia şi a plecat cu iapa după el. Pe drum, s-a întâlnit cu o cumătră şi cu un alt consătean. Li s-a lăudat că tocmai a cumpărat o iapă de rasă şi că abia aşteaptă s-o înhame la căruţă. Imprudenţă maximă.
Atât bărbatul, cât şi femeia ştiau foarte bine a cui e iapa, patrupedul avea acel semn distinctiv, albeaţa de la ochiul stâng. Mai târziu, la anchetă, au dat declaraţii în acest sens. Declaraţii care s-au dovedit decisive.
A înhămat iapa furată la atelajul său şi s-a apucat de defilat prin sat
Cum se însera, Mihaela şi-a trimis fata să dezlege animalele şi să le aducă acasă. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, s-a întors numai cu vaca şi un capăt de funie. Iapa dispăruse. Femeia nu s-a impacientat, cabalina mai făcuse isprăvi din astea, ştia să vină acasă. De data asta, nu s-a mai întâmplat aşa.
A doua zi, gospodina s-a dus direct la postul de poliţie, a reclamat furtul, agenţii au luat în serios plângerea şi, în foarte scurt timp, au identificat hoţul. Care a mai comis o imprudenţă. A înhămat iapa furată la atelajul său şi s-a apucat de defilat prin sat. După care, a încercat s-o vândă. Acesta a fost momentul prinderii hoţului de cai.
Erau suficiente probe, individul a fost trimis în judecată, şi-a recunoscut faptele în timpul cercetării judecătoreşti, astfel că pedeapsa primită la finele săptămânii trecute a fost una destul de blândă. Un an şi două luni, cu suspendare. Iapa i-a fost confiscată şi restituită părţii vătămate. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau