Ironie a Cuţii de Apel: a achitat, într-o speţă minoră, un „vieţaş” închis la Penitenciarul Iaşi

* evident, individul va rămâne în puşcărie * „victoria” condamnatului este într-un dosar de ultraj * bătuse, în 2015, doi gardieni, pe când era închis pentru tâlhărie * a intervenit prescripţia

Gheorghe Creţu (28 de ani) este unul din puţinii „vieţaşi” închişi în Penitenciarul Iaşi. Originar din judeţul Vaslui, mai precis, din comuna Zorleni. înaintea sentinţei extreme pronunţate pe 13 ianuarie 2021, de către tribunalul din municipul reşedinţă, el avea deja cazierul bine burduşit. Furturi şi tâlhării comise pe bandă rulantă, la începutul deceniului trecut, primise, în 2014, o pedeapsă rezultantă (cumulul tuturor infracţiunilor) de cinci ani, patru luni şi două zile de puşcărie.

Infractorul a fost înarcerat în Penitenciarul Giurgiu. Nu s-a adaptat deloc mediului de aici, a fost mereu un revoltat, are o listă întreagă de plângeri făcute către judecătorul delegat, evident, mai toate fiind simple fabulaţii.

Nu s-a rezumat doar la petiţii, a trecut şi la fapte. După o serie de conflicte cu alţi deţinuţi, a căpăcit doi gardieni. Pe agentul şef adjunct şi pe agentul principal. Fapta s-a petrecut pe 4 ianuarie 2015, când aceştia au încercat să-l bage înapoi în celulă, după repriza de plimbare. Creţu a opus o rezistenţă îndârjită, dar nici gardienii nu s-au lăsat. Puşcăriaşul a trecut la violenţe. Doi pumni în pieptul şefului, o strângere de testicule şi un şut la ţurloaiele agentului principal. A trebuit chemată echipa de intervenţie ca deţinutul să fie imobilizat şi băgat înapoi în celulă. Evenimentul a fost raportat conducerii penitenciarului şi s-a deschis dosar penal pentru ultraj.

Procurorii au tărăganat ancheta în dosarul de ultraj vreme de şapte ani

Caz simplu, mulţi martori de faţă, atât deţinuţi, cât şi echipa de intervenţie. Cu toate acestea, procurorii au tărăgănat ancheta vreme de şapte ani. Pentru n-au considerat o urgenţă, omul fiind închis, cum spuneam, pentru o destul de lungă perioadă.

Între timp, s-a dat legea recursului compensatoriu, Creţu a ieşit din închisoare în 2019 şi a revenit în Vasluiul natal, mai avea un rest de pedeapsă de aproximativ doi ani şi, în caz de recidivă, risca o mare belea. Nu i-a păsat.  

În primăvara lui 2019, în timp ce se afla pe terasa unui bar din oraş, a auzit povestea familiei Neculai şi Elena C. din Zorleni, doi bătrâni foarte înstăriţi, ce-şi permiteau să plătească o menajeră, care să aibă grijă de ei, o femeie din Bârlad. Care să facă zilnic naveta, venind dimineaţa şi plecând seara. Venea să le gătească, să deretice prin casă, să aibă grijă de gospodărie. Copiii bătrânilor, oameni în toată firea, erau stabiliţi de mult timp la casele lor, în celălalt capăt al ţării.

Dublă crimă sălbatică şi tentativă de înscenare

Menajera plecase seara târziu, când Neculai şi Elena se retrăseseră la somn. Creţu, care se informase în amănunt despre tabieturile casei, aştepta momentul prielnic de a trece la acţiune, fiind pitit după un copac de pe drum. Era înarmat cu o bărdiţă. După ce menajera a plecat, a sărit gardul şi a intrat în casă. Cu un şpeaclu, fără să facă zgomot. După atâtea furturi şi jafuri, avea experienţă în folosirea uneltei. Un amănunt ce l-am omis, dar este destul de important pentru înţelegerea cazului. Creţu locuia la câteva case distanţă de cea a soţilor C. Nu i-a fost greu să spioneze.

După ce a pătruns în locuinţă, s-a dus direct în dormitorul unde bătrânii picaseră într-un somn adânc. Fatal. I-a căsăpit pur şi simplu, cu ajutorul bărdiţei. S-a scurs tot sângele din ei. Apoi, pentru a înscena un coflict conjugal, l-a târât pe bătrân în mijlocul curţii, iar pe ea, în mijlocul holului, punându-i un cuţit în mână. Prin asta, încerca să inducă în eroare anchetatorii. Cum că femeia şi-ar fi ucis bărbatul, apoi şi-ar fi curmat propria viaţă. N-a ţinut. Pentru că e practic imposibil să te hăcuieşti cu sadism, apoi să-ţi împlânţi cu precizie cuţitul în piept.

Cadavrele şi locuinţa răscolită de sus până jos, bălţile de sânge au fost descoperite a doua zi, în jurul orei 10.00, de către menajera venită conştiincioasă la muncă. A fost la un pas de infarct. Cu mare efort, a izbutit să sune la 112 şi să înştiinţeze despre carnagiu.

Poliţiştilor şi procurorului de caz nu le-a fost deloc greu să-l depisteze şi să-l prindă pe ucigaş. Lăsase destule amprente. Acesta a fost plasat în arestul preventiv, a fost judecat destul de repede şi, având în vedere palmaresul său infracţional, a fost condamnat, pe 13 ianuarie 2021, la pedeapsa închisorii pe viaţă.

La apel, el n-a avut nicio şansă şi a ajuns la Penitenciarul Iaşi, care va fi domiciliul său permanent până la plecarea spre locul unde nu este nici durere, nici suspin. 

Lipsă totală de comunicare între magistraţi şi procurori

Dosarul de ultraj, soluţionat definitiv, la finele săptămânii trecute e o mostră elocventă în ce priveşte lipsa de comunicare dintre instituţiile statului. Şi de faptul că reprezentanţii acestora se informează superficial. Nu toţi, doar unii, dar aceaştia, când o comit, o comit la modul primitiv. Păi, cum tu, ca reprezentant al Ministerului Public, să vii, pe 15 martie 2022, ca să ceri o pedeapsă cu executare pentru un condamnat la închisoarea pe viaţă, sentinţă definitivă pronunţată cu un an înainte?

Demers tardiv şi, oricum, lipsit de orice şansă. O săptămână mai târziu a venit acea decizie a Curţii Constituţionale care redefineşte termenul de prescripţie a faptelor penale. În cazul conflictului fizic dintre Creţu şi cei doi gardieni, acesta s-a împlinit pe 3 ianuarie 2020. Rechizitoriul pentru ultraj a fost unul degeaba, magistraţii Curţii de Apel neavând altă variantă decât achitarea. O soluţie ironică de-a dreptul. Ierţi un „vieţaş”, dar ăsta rămâne după gratii până la sfârşitul vieţii. Claudiu CONSTANTIN