Maşina de spălat le-a venit de hac spărgătorilor din Belceşti

Dimensiune font:

| 12-08-2022 12:59

 la prima tentativă, n-au mai putut-o căra, era prea grea, aveau şi alte bagaje * a doua oară, au reuşit, au vândut-o, iar cumpărătorul a deveit martor în dosar


Cariera lor de spărgători din locuinţe n-a durat decât trei luni, timp în care au dat patru lovituri. O buclucaşă maşină de spălat a frânt elanul lui Paul Ovidiu C. şi Gabriel C. din Belceşti. Planul tinerilor (Gabriel are doar 13 ani) părea foarte sigur, total lipsit de riscuri. Ocheau casele nelocuite din comună, acţionau pe timp de noapte şi furau lucruri unelte, electronice şi electrocasnice.

Primul atac l-au dat în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2021, obiectivul fiind un imobil nelocuit, aflat în proprietatea lui Ştefan C. Gabriel a stat „de şase”, Paul a forţat fereastra de la magazie, a pătruns în interior şi a ieşit de-acolo cu o bormaşină cu acumulator, o bormaşină cu fir, un flex şi mai multe chei fixe şi reglabile. A pus sculele într-o geantă de voiaj găsită tot acolo, cei doi părăsind apoi zona. La plecare, au luat şi cheile ce se aflau în uşă, pe partea interioară. Au mers pe o ulicioară lăturalnică până acasă la Gabriel, unde au dosit lucrurile.

O lună mai târziu, tinerii infractori au revenit la locul debutului. De data asta, a fost mai simplu, au descuiat cu cheile ce le aveau şi s-au cam lăcomit. Un televizor, două butelii şi o maşină de spălat. Pe aceasta n-au putut s-o care decât până în hol, era prea grea şi au lăsat-o acolo, dar nu şi-au luat gândul de la ea.

Pe 15 decembrie, hoţii au luat în colimator altă victimă, Liviu P., tot proprietar de casă nelocuită. Au forţat una din ferestre, au luat mai multe produse electronice, le-au pus într-o cutie mare din carton şi se pregăteau să iasă plini de optimism. Ghinion, tocmai atunci s-a nimerit  ca un autoturism să oprească în faţa imobilului. Paul şi Gabriel au abandonat în grabă cutia cu electronice şi au plecat tot pe unde veniseră. Adică, pe geam.

Ultima spargere au dat-o în noaptea de 14 spre 15 ianuarie a.c. La locul unde au debutat. Erau obsedaţi de maşina de spălat. De data asta, n-au mai lăsat-o pe hol. Au mai înşfăcat şi un aspirator, pe care l-au băgat în cuva maşinii de spălat. Acţiunea părea una plină de succes. A doua zi, hoţii au vândut aparatele unui consătean, încasând 700 lei. Greşeală fatală, clientul s-a lăudat peste tot cu pleaşca picată pe capul lui. Chestia a ajuns şi la urechile poliţiştilor care investigau furturile. A urmat percheziţia domiciliară, s-a mai găsit câte ceva din „recoltele” anterioare. Dovezi suficiente pentru deschiderea dosarului penal.

Alaltăieri, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit de procurorul de caz şi a dispus începerea procesului. Marcel FLUERARU

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Iașul care nu doarme. Top locuri de ieșit noaptea
13/05/2025 19:26

Cand se lasă seara peste orasul celor sapte coline, Iasul isi desface o altă fată – mai tanără, mai curajoasă, mai poetică. Dacă dimineata orasul pare disciplinat, cu pasi grăbiti pe bulevarde si ...

Frumusețe cu ADN local. De unde vine frumusețea moldovencelor
13/05/2025 19:25

  Se spune de multă vreme, cu un soi de fascinatie tăcută si constant reinnoită, că moldovencele sunt printre cele mai frumoase femei din Romania. Nu e doar o formulă aruncată din complezentă sau ...

300 de elevi de la nouă școli din Iași participă la testul PISA 2025
13/05/2025 18:10

De două zile, elevii de 15 ani din judetul Iasi participă la testarea internatională PISA (Programme for International Student Assessment), una dintre cele mai complexe si relevante evaluări educationale la ...

Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon și Liturghie arhierească la Mănăstirea Hadâmbu, la 35 de ani de la reînființare
13/05/2025 16:10

În perioada 16–23 mai 2025, Mănăstirea Hadambu din judetul Iasi devine loc de pelerinaj pentru credinciosi din intreaga tară, prin aducerea unui fragment din moastele Sfantului Mare Mucenic si T� ...

Iașul marchează Ziua Internațională a Familiei printr-o campanie de conștientizare împotriva violenței
13/05/2025 16:06

Miercuri, 14 mai, Iasul se opreste pentru o clipă din agitatia cotidiană pentru a aduce in atentie un mesaj esential: familia trebuie să fie un mediu fără violentă. Campania cu acest nume – „F ...

Înscrierile online ale candidaților la Titularizare au fost prelungite
13/05/2025 15:34

Candidatii din judetul Iasi care doresc să participe la concursul national de Titularizare din acest an mai au cateva zile la dispozitie pentru a-si depune dosarele. Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a anunta ...

Kafka, în lumină dură, la Sala Unirii. „Colonia penitenciară” – un spectacol care nu te lasă să pleci la fel
13/05/2025 15:28

Pe 18 mai 2025, Sala Unirii din Iasi se transformă intr-un spatiu al intrebărilor grele si al adevărurilor incomode, odată cu punerea in scenă a spectacolului Colonia penitenciară, o adaptare tulburătoar ...

Noaptea Muzeelor la Bârlad, o celebrare a artei, științei și tradiției
13/05/2025 15:25

Pe 17 mai 2025, Barladul se alătură din nou marii sărbători europene a culturii – Noaptea Muzeelor. Evenimentul, patronat de Consiliul Europei, UNESCO si Consiliul International al Muzeelor (ICOM), co ...

Primăria remodelează zona centrală a Iașului!
13/05/2025 15:11

* vor avea loc interventii asupra esplanadei Teatrului National, incluzand strada Matei Milo si un tronson al străzii Cuza Vodă cuprins intre străzile I.C. Brătianu si Mănăstirea Dancu * se urmăreste rec ...

„Discobolul” din Copou va avea un chip nou
13/05/2025 14:19

  În fata stadionului din Copou, acolo unde amintirile sportului se amestecă printre pasii trecătorilor, o statuie rănită a stat ani la rand in asteptare. „Discobolul”, realizat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei