Mihai Anatolii Ciobanu - studentul UAIC care a adus Iașului, de la Moscova, câteva pagini de istorie

* de numele său se leagă transformarea Iașului în cel mai vechi oraş cartografiat din România, odată cu descoperirea, în arhivele de la Moscova, a planului fortificării oraşului, din 1739 * „Mi-aș dori să găsesc mai multe documente pentru relațiile moldo-moscovite în răstimpul 1475–1546. Poate și cealaltă jumătate din scrisoarea domniței Elena, fiica lui Ștefan cel Mare, plecată în îndepărtata Moscovă și rămasă acolo pentru totdeauna”, afirmă Mihai Ciobanu

 

 Mihai Anatolii Ciobanu este unul dintre foștii studenți etalon ai Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a studiat în ultimii nouă ani, unul care a terminat, de doar câteva luni, un doctorat în istorie și care a redat Iașului pagini neprețuite de istorie. „Pentru mine, istoria este împlinirea unei datorii. O continuă aducere aminte, de bine și rău, pentru a urma calea binelui. O învățare din cele ce au fost. O legătură cu oameni a căror urmaș sunt, genealogic sau printr-o anumită apartenență culturală. Istoria este, în primul rând, trăire. Dacă nu aș fi văzut astfel lucrurile… nu aș fi mers nicicând pe calea istoriei”, susține Mihai, care a rămas legat de UAIC printr-un grant de cercetare. „Mereu îmi voi aminti de cursurile domnului profesor Ștefan S. Gorovei, mai ales de acele zile în care ne-a vorbit despre Ștefan cel Mare și apoi despre fiul său Rareș Vodă. Vorbele domniei sale, povestite cu mult tâlc pentru un tânăr ivit de pe ulițele satului natal, m-au îndreptat spre istoria Evului de Mijloc. Prin domnul profesor am ajuns și la Colocviile Putnei, o adevărată școală. M-au marcat și profesorii Liviu Pilat, Laurențiu Rădvan, Alexandru-Florin Platon, regretatul Bogdan-Petru Maleon, Maria Magdalena Székely și mulți alții. Până la urmă, de la toți am avut de învățat câte ceva și încă învăț. Ei m-au format”, mărturisește Mihai Ciobanu

A transformat Iașul în cel mai vechi oraş cartografiat din România

Așa se face că Mihai Ciobanu a devenit, în ultimii ani, unul dintre cei mai aplicați istorici în relația România - Rusia. De fapt, de numele său se leagă transformarea Iașului în cel mai vechi oraş cartografiat din România, odată cu descoperirea, în arhivele de la Moscova, a planului fortificării oraşului, din 1739. Documentul a fost realizat în timpul ocupaţiei ruse a Iaşului - toamna anului 1739, imediat ce feldmareşalul Burkhard Christoph von Münnich ordonase ridicarea unui plan menit să consolideze apărarea oraşului, plan pe care ruşii au început să-l pună în aplicare.

 „Pentru început aș fi urmat calea chimiei. Am participat, chiar, începând cu clasa a opta, la olimpiadele raionale. Nu a fost neapărat o alegere, ci mai mult ceva natural, un pas făcut la un moment dat, trezindu-mă alături de cei care se pregăteau pentru olimpiadă. Probabil atunci a fost clipa în care mi-am dat seama că sunt la locul potrivit. Dragostea pentru chimie era mai veche, dar nu neapărat pe deplin asumată. Când am ajuns la momentul alegerii, la marea trecere din clasa a noua în clasa a zecea (în Republica Moldova prima clasă de liceu este clasa a zecea), la Liceul Teoretic „Prometeu” din satul Grozești, satul meu natal, nu au mai fost alcătuite două clase separate potrivit celor două profiluri ale sistemului de educație moldav – real și umanist. Era o urmare firească a situației demografice proaste de la acel moment din republică (acum de-a dreptul dezastroasă), când numărul elevilor se redusese drastic. Aș fi ales profilul real, pentru a continua relația mea cu chimia, dar nu am fost destui candidați. Se poate spune că soarta a decis altfel. Pus în fața faptului împlinit, am urmat profilul umanist” - Mihai Anatolii Ciobanu

 

 A fost documentul care l-a făcut să vibreze cel mai mult românește în periplul său prin marile arhive europene: „A fost căutarea căutărilor și nu cred că m-aș fi așteptat să găsesc acest plan, deși îmi doream”. Punctul de plecarea a fost reprezentat de un plan, mai bine spus de o formă tipărită a planului fortificării Iașilor din anul 1739, publicat întro lucrare din cea de-a doua jumătate a veacului al XIXlea, în Rusia Romanovilor. „Este vorba despre un album la tratatul generalului F. F. Laskovski despre arta ingineriei în Rusia. Generalul publicase o formă a unui document pe care noi ne doream să-l găsim în arhivele rusești. Profesorul Laurenţiu Rădvan, de la Facultatea de Istorie din Iași, a fost cel care căuta date despre planurile rusești ale Iașilor și astfel am ajuns la Laskovski și albumul său. A urmat primul studiu scris cu profesorul Rădvan despre forma planului din 1739 găsită la Laskovski (la care am lucrat în 2017) și apoi căutările de la Arhiva Militar-Istorică din Moscova, unde am ajuns în primăvara anului 2018, printr-o bursă primită de la Institutul German de Istorie din Moscova. Pentru început, am cercetat fondul 438, cunoscut istoricilor români, urmând fondul 846, 460 și altele. Cercetările au avut loc în timpul mai multor deplasări în Rusia. Așa am descoperit și fondul 349, cu câteva sute de planuri pentru spațiul românesc, documente care au fost cercetate pentru prima dată de către mine. În timpul acestor cercetări am găsit originalul planului publicat de Laskovski, dar nu doar atât. Am găsit planul orașului din același an 1739, două planuri ale curții domnești din Iași, planuri ale palatului și multe alte planuri ale orașului”, își amintește Mihai Ciobanu. Pentru acesta, planurile Iașului nu au fost singurele sale mari descoperiri, arhivele din capitala Imperiului Rus oferindu-i multe alte momente senzaționale. „Impresionantă a fost și descoperirea tetraevanghelul ieromonahului Macarie al Putnei, care astăzi se află la Moscova, într-o colecție privată. Legătura mea cu medievalitatea a avut loc mai ales prin Ștefan cel Mare și Putna sa. Pentru mine, Măria Sa Vodă Ștefan este domnul și omul faptei desăvârșite. Să nu uităm că mă ocup și de odoare moldo-vlahe aflate în Rusia. Or, de o ceașcă de la Ștefan Voievod – un vas mic de băut – se leagă o întreagă istorie. Istoria primei mele călătorii în capitala Imperiului Rus – Sankt-Petersburg. Ceașca, știută de unii istorici ruși, se păstrează la Muzeul Rus. Atunci când angajații muzeului, cărora le voi fi mereu recunoscător, mi-au spus că pot merge direct la sursă, să cercetez exponatul, am plecat fără zăbavă. A doua zi eram în depozitul muzeului, ținând în mâini o ceașcă moldovenească din veacul al XVI-lea. A fost o experiență extraordinară”, își amintește Mihai Anatolii Ciobanu.

Mihai Ciobanu a deschis, în arhivele de la Moscova, documente niciodată cercetare

Întrebat despre sentimentele care îl încearcă pe un istoric atunci când atinge documente care au stabilit cursul istoriei, care au schimbat destinul a milioane de oameni, Mihai răspunde, cu o dezarmantă sinceritate: „Atunci când cercetezi documentul de arhivă te simți împlinit cu desăvârșire. Atunci îți dai seama că toate lipsurile și toată truda ta nu au fost zadarnice. Documentele văzute de mine sunt însă esențiale pentru a înțelege anumite aspecte, importante până la urmă, din istoria noastră - poate fi vorba despre aspecte ce țin de diplomație – relația dintre români și ruși – sau chestiuni de istorie urbană”. Deși tema principală a activității sale – istoria relațiilor româno-ruse în diferite ipostaze – nu oferă prea multe posibilități de a descoperi documente neștiute de nimeni, niciodată cercetate, admite că, „în fondul 68 de la Arhiva Actelor Vechi din Moscova sunt încă multe necunoscute”. „Cercetarea fondului 349 de la Arhiva Militar - Istorică din Moscova (RGVIA) a însemnat însă cea mai mare captură. Planurile aflate în acest fond, în speță fiind vorba despre opisul 51, nu au mai fost, într-adevăr, niciodată cercetare. În acest fond am găsit multe dintre planurile orașului Iași, dar și planuri ale Brăilei, Hârșovei, Constanței, Măcinului, Giurgiului și ale altor orașe și cetăți din cuprinsul României de astăzi”.

„Să nu uităm că și ceea ce este știut poate fi reinterpretat”

Mihai Anatolii Ciobanu este astăzi un istoric „marca UAIC” cunoscut în mediul academic. Întrebat de diferența dintre un istoric școlit în Republica Moldova și unul școlit în România, despre ce ar trebui să adăugăm în dreptul fiecăruia, acesta are o teorie extrem de interesantă: „Istoricul școlit în Republica Moldova este oleacă naționalist, iar pentru el, apartenența la națiunea română este sfințenie. Firesc pentru oamenii care duc dorul Țării. Aici aș pune și patosul, dar un patos frumos, creator. Istoricul din România... moderație, conștiinciozitate, corectitudine, dar și o anumită smerenie”.

Pentru el, au rămas încă nespuse multe fapte din istoria acestui neam, iar arhivele noastre, din România și Republica Moldova („fondurile arhivistice ale acestor două țări trebuie văzute ca un tot întreg, fiindcă istoria noastră, pentru cea mai mare parte cronologică, este aceeași”) încă adăpostesc nenumărate documente care așteaptă să fie cercetate. „În arhivele europene, din Rusia și până în Marea Britanie, peste tot se găsește câte ceva. Orice document nepublicat are încă ceva de spus. Să nu uităm că și ceea ce este știut poate fi reinterpretat prin alte metode de cercetare și de către alte minți”, spune Mihai, adăugând că „istoria îl poate surprinde pe cel care îi înțelege duhul, care este aplecat câtuși de puțin spre ceea ce fost”.

„Au fost multe situații în care am spus că renunț”

Ce și-ar dori să descopere istoricul UAIC prin arhivele ruse? Ce descoperire visează să facă, într-o bună zi? „Mi-aș dori să găsesc mai multe documente pentru relațiile moldo-moscovite în răstimpul 1475–1546. Poate și cealaltă jumătate din scrisoarea domniței Elena, fiica lui Ștefan cel Mare, plecată în îndepărtata Moscovă și rămasă acolo pentru totdeauna. Că veni vorba, Elena este un personaj drag inimii mele, precum fiul ei, marele cneaz Dimitri, cel care a primit coroana puterii, dar nu și puterea... Mi-aș dori să găsesc și un plan rusesc al Sucevei”.

Mihai Anatolii Ciobanu a cheltuit, pe documentele descoperite, sume fabuloase pentru un student, dar a făcut-o cu marea dorință de a afla cât mai multe fapte din istoria neamului. „Am cheltuit mulți bani, deși n-am socotit niciodată asta. Mă amăgesc cu gândul că banul e făcut să circule, nu să stea în buzunare. Azi avem, mâine nu, poimâine vom avea iarăși. Au fost multe situații în care am spus că renunț. Nu am renunțat, fiindcă am avut mulți oameni lângă mine, oameni care au crezut că pot face ceva pe tărâmul istoriei”, spune Mihai.

Dacă ar fi să calculăm doar planurile, situația e relativă, totul depinzând de mărimea lor. Prețul copierii unui plan oscilează însă 30 și 60 de euro, iar o fotografie a unui exponat costă și 60 de euro bucata. Destul de mult, mai ales că sunt sute de documente care merită să fie copiate și introduse în circuitul științific. Ce documente istorice urmărește astăzi Anatolii Ciobanu? „Continuăm munca cu planurile aflate la RGVIA, fie vorba despre planurile unor orașe din cele două principate – Moldova și Valahia, sau a unor locuri din Dobrogea. Urmăresc însă și odoare moldo-vlahe aflate în Rusia sau documente mai vechi, despre relațiile noastre, a românilor, cu rușii, mai ales în medievalitate. Cât privește odoarele, cele mai multe dintre ele aparțin tot Evului de Mijloc; tot adun informații despre ele și sper să public un album. Mare lucru ar fi”, precizează acesta.

Mihai Ciobanu este optimist și în privința apropierii tinerilor de Istorie: „Interesul tinerilor față de istorie a fost oarecum constant. Interes există. La Moscova am văzut o sumedenie de tineri care urmează cursurile Institutului Istorico-Arhivistic. Sute și sute, ceea ce este cu adevărat îmbucurător”. Și are chiar și un sfat pentru cei care ar decide, astăzi, să studieze Istoria: „Să meargă pe calea istorie doar dacă este, cu adevărat, dorință proprie. Nu din considerente financiare, ci mai mult spirituale. Să nu creadă însă că istoria nu le oferă nimic. Istoria le oferă, în primul rând, spirit critic, foarte bun în vremurile pe care le trăim. Istoria îi arată tânărului că el este parte a cetății și că trebuie să fie interesat de treburile ei, să se implice, să-și pună întrebări, să caute răspunsuri. Desigur că este loc și de împliniri financiare, necesare și ele. Este nevoie însă de răbdare”.

Adina FILIP