O elevă din Erbiceni va primi bursă de studii până la terminarea faculțăii
Dimensiune font:
Delia Georgiana Acatrinei va învăța din toamnă în clasa a V-a la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași. Tânăra este din comuna Erbiceni și a terminat ciclul primar la Școala Gimnazială „Constantin Erbiceanu”. Aceasta a avut rezultate deosebite de la învățătură în cei patru ani de școală, motiv pentru care autoritățile locale au decis să o implice într-un proiect de susținere a elevilor cu performanțe la învățătură. Astfel, Delia va primi o bursă de merit până la terminarea facultății, bani pentru rechizite, îmbrăcăminte și tot ceea ce are ea nevoie.
La nivelul comunei Erbiceni sunt aproximativ 700 de elevi, începând de la școala primară până la cei din clasa a VIII-a. Delia Georgiana Acatrinei are zece ani și a demonstrat că este una dintre cele mai eminente eleve din comună, dovadă fiind notele foarte mari la învățătură. „Iată, o nouă tânără reprezentantă a comunității noastre va avea șansa să primească o educație la un nivel foarte bun și să se specializeze într-un domeniu de care este foarte pasionată. Rezultatele școlare obținute au propulsat-o spre obținerea acestei burse de merit și sper ca acesta să fie un model de bună practică și pentru alți copii și tineri de la noi. Transmit aprecierile mele celor care au inițiat acest proiect, doamnei inspector general Luciana Antoci, dar și reprezentanților Asociației Lions 2000”, a declarat Ionel Lungu, primarul comunității.
Bursa va fi alocată printr-un proiect derulat de Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Primăria Erbiceni și Asociația Lions 2000 Iași.
Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizație de voluntari din lume. Este prezentă în peste 200 de țări având 842 districte cu peste 45.000 cluburi și peste 1 milion de membri. În România, Asociația Lions a fost înființată în 1994 și este formată din 53 de cluburi în care activează peste 1200 membri. Misiunile principale ale asociației sunt de a participa activ la viața socială a comunităților locale, de a oferi sprijin voluntar umanitar celor aflați în nevoie, de a oferi șanse tinerilor talentați și de a face bucurii persoanelor vârstnice. Corina ISTRATI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau