O mamă şi-a abandonat copiii preferând să rămână alături de concubin
Dimensiune font:
Femeia a refuzat internarea cu cei mici ei într-un centru dedicat mamelor și copiilor, ameninţând că se sinucide dacă în locul protejat nu este primit şi bărbatul cu care aceasta trăia de ceva timp
O poveste tulburătoare petrecută în Iaşi a fost relatată pe reţelele de socializare a Marius Benchea, şeful Serviciului Voluntar de Ambulanţă, dar şi membru al Autorităţii Teritorial de Ordine Publică Iaşi. Potrivit acestuia, într-una dintre clădirele dezafectate din zona Ţigarete au fost găsiţi trei copii, 2, 5 și 6 ani. Aceştia erau împreună cu mama lor, dar când s-a pus problema cei patru să fie internaţi într-un centru dedicat mamelor și copiilor, femeia a decis să rămână alături de concubinul ei. „Copii au fost descoperiți în această locație în urma misiunilor efectuate de către Patrula Sanitară, privind protejarea vieții oamenilor fără adăpost. Au fost patru ore infernale, în care s-a negociat la sânge, cu amenințări cu moartea și alte minuni. Mare a fost mirarea noastră când a femeia a fost de acord să lase doar copii la centru, având în vedere că înainte de această decizie a amenințat că se sinucide și ca ar face crimă de om dacă este luată împreună cu cei mici și duși într-un loc protejat, dar fără concubin”, spune şeful SVA.
„Lasă mamă, că e mai bine așa. Nu o să mai bată vântul și nici apa nu o să mai curgă pe noi când dormim”
În acest caz au fost implicaţi şi reprezentanţii altor instituţii. Astfel, Poliția Locală Iași a dat dovadă de promptitudine, trimiţând la faţa locului, în doar cinci minute de la alertare, nu una, ci două echipaje. Acestora li s-au alăturat și agenții de la IPJ Iași - Secția 1 Poliție a municipiului Iași care, împreună cu colegii lor de la Poliția Locală Iași au efectuat toate procedurile și au luat toate măsurile legale necesare ca acești copii să fie protejați. Nu în ultimul rând, echipajul DGASPC Iași a fost unul foarte prietenos cu copilașii și înțelegători cu părinții, cărora li se s-a explicat de ce trebuie luate măsurile temporare. „Mamei i s-a dat posibilitatea să meargă, alături de cei trei copii ai ei, într-un centru special destinat mamei și copilului. A refuzat, alegând să rămână alături de concubin. Toţi de cei de faţă au rămas şocaţi, iar despărțirea a fost una.... simplă! Femeia le spunea copiilor să nu plângă, însă aceștia nu plângeau. Ba mai mult, cel mai mare i-a spus mamei: Lasă mamă, că e mai bine așa. Nu o să mai bată vântul și nici apa nu o să mai curgă pe noi când dormim. Crunt”, povesteşte Marius Benchea. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau