O tânără mamă a murit iar fetița ei a fost grav rănită, după ce au fost spulberate de o mașină
Dimensiune font:
Un grav accident rutier a avut loc luni, 21 aprilie, în localitatea Forăști, județul Suceava, unde o femeie și fiica ei de doar 3 ani au fost lovite de un autoturism în timp ce traversau strada. În urma impactului, mama a murit, iar copilul a fost transportat în stare gravă la spital.
O femeie a murit iar fiica ei de doar trei ani a fost dusă în stare gravă la spital, în urma unui grav accident care a avut a doua zi de Paște, pe DJ208E.
Un autoturism BMW, condus de un tânăr de 25 de ani din comuna Cristești, județul Iași, a lovit o tânără și o fetiță, în timp ce acestea încercau să traverseze drumul fără să se asigure.
De altfel, camerele de supraveghere au surprins momentul în care s-a produs tragedia
Echipajele de salvare au intervenit rapid, iar pentru mama fetiței, în vârstă de 23 de ani, s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, tânăra a fost declarată decedată. Copila a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, având un diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral, scrie Obiectiv de Suceava.
Polițiștii au stabilit că autorul accidentului mortal avea permisul suspendat la momentul producerii accidentului.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.
Stefan Borcea adevarul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau