Obiceiuri și ritualuri urbane în Iașul contemporan – de la colive la food delivery

 *într-un oraș aflat la intersecția dintre vechi și nou, obiceiurile cotidiene ale locuitorilor se rescriu constant * de la coliva dusă la biserică în casorele din plastic și până la livrările de sushi în miez de noapte, ritualurile urbane capătă forme neașteptate * modernitatea pătrunde în viața de zi cu zi, fără să șteargă complet rădăcinile adânc înfipte în memoria colectivă

Iașul de azi e o fotografie dublă: una cu rame vechi și margini arse de timp, cealaltă în culori vibrante, filtrate digital. Oamenii par că trăiesc simultan în două lumi – una a tradițiilor, alta a inovației, fără ca vreuna să o anuleze pe cealaltă. Pe o alee tăcută din Cimitirul „Eternitatea”, o bătrână aranjează cu grijă coliva în formă de cruce, presărând zahăr pudră cu o finețe care pare desprinsă din alt timp. La câteva străzi distanță, în fața unei clădiri de birouri din centrul orașului, o tânără grăbită deschide pachetul livrat de un curier pe trotinetă: poke bowl cu somon. Aparent fără legătură, cele două scene spun, de fapt, aceeași poveste: o comunitate care oscilează între vechi și nou, între ritualul moștenit și gestul adaptat prezentului. Iașul, oraș cu rădăcini adânci în spiritualitate, cultură și educație, se află într-o permanentă negociere a identității sale cotidiene.

   Trecutul nu pleacă nicăieri

 Ritualurile religioase continuă să aibă o forță impresionantă. În fiecare zi de sărbătoare sau sâmbătă de pomenire, în cartiere se aud clopotele de la biserici, iar mesele se umplu de colivă, vin și pachete cu mâncare. Nu sunt doar gesturi de credință, ci și forme de apartenență, de legătură între generații. „Să-i pomenim pe ai noștri e felul nostru de a nu uita cine suntem”, spune Ioana Tamaș, în timp ce împarte pachete trecătorilor din fața bisericii din Cimitirul „Eternitatea”. Pentru mulți, mersul la biserică sau respectarea postului rămân ancora care oferă sens și ritm vieții. Dar acest ritual coexistă cu alte gesturi, la fel de repetitive, dar profund diferite.

Tot în cimitir, două femei așezate pe o bancă vorbesc în șoaptă despre pomenirea unui mort, în timp ce, la doar câțiva pași, un tânăr cu căștile în urechi urmărește un clip pe TikTok. Din când în când trage cu urechea la conversația celor două bătrânele. „Coliva se face cu grâu fiert, nu cu arpacaș, și se sfințește doar dimineața, că așa-i rânduiala”, spune una dintre ele. În fiecare zi de sărbătoare la biserică o tavă rotundă, ornată cu bomboane colorate și crucea făcută din cacao. „Fata mea îmi zice că-s demodată, dar ce știe ea? Coliva ține legătura cu morții. E singurul ritual care nu s-a pierdut”, ofetează femeia. După slujbă, nepotul o așteaptă cu mașina electrică. O duc repede acasă, unde o așteaptă o sesiune de video call cu rudele din Spania. Coliva e așezată pe masă, iar de pe ecran vin rugăciuni în mai multe limbi. Rudele de peste hotare ascultă slujba pe YouTube. Ritualurile urbane nu dispar. Ele migrează, se reconfigurează, se reinventează. La fel și gusturile sau obiceiurile de consum.

„Nu mai avem timp de pomeni ca la țară, dar punem ceva simbolic la bloc, dăm la vecini, ducem la biserică. Și ne rugăm. Ce-i important e să nu uităm de suflete”, continuă una dintre bătrânele. În oraș, moartea e grăbită. Se comprimă în pomeni livrate la ușă, parastase scurte în colț de cimitir și pomeni trimise prin curieri.

  Prezentul cu pași de livrator

 La polul opus, orașul freamătă de noile ritualuri urbane: comenzi rapide, abonamente la sală, podcasturi în căști pe trotuare aglomerate, cafele de specialitate cumpărate de pe fugă. Ritualul nu mai înseamnă neapărat repetiția sacrului, ci micile obiceiuri care aduc confort și predictibilitate în mijlocul haosului cotidian.

„Primul lucru pe care-l fac dimineața e să dau comanda de mic dejun – granola cu iaurt și smoothie. A devenit un fel de tabiet al meu. E ca un mic ritual modern, care îmi structurează ziua. Nu mai am timp pentru nimic complicat, dar nici nu vreau să sar peste lucrurile care mă fac să mă simt bine”, spune , spune Ana, 29 de ani, designer într-o firmă IT.

Într-un oraș în care distanța dintre Mitropolie și Palas Mall se parcurge în câteva minute, spațiile urbane devin platforme unde ritualurile vechi și cele noi se intersectează. Tinerii își dau întâlnire la cafenele minimaliste, adulții fac yoga la răsărit pe terasa unui hotel, iar bătrânii se opresc pe băncile din Copou, comentând vremea și politicienii. La nivel profund, toate acestea răspund acelorași nevoi: apartenență, sens, identitate.

  Ritualul ca punte între lumi

 

Sociologii vorbesc despre „ritualuri hibride” – obiceiuri care îmbină elemente din trecut cu inovații contemporane. Oamenii își adaptează comportamentele la noile condiții urbane, dar păstrează esența unor practici profunde. Coliva coexistă cu sushi-ul, iar asta nu înseamnă superficialitate, ci complexitate. Într-un oraș care crește, dar nu uită, ieșenii își croiesc zilnic ritualuri proprii. Unii aprind lumânări. Alții dau swipe sau comandă ceva „de post” de pe o aplicație. Dar toți, în felul lor, caută sens. Iar asta e, poate, cea mai profundă formă de continuitate.

  Maura ANGHEL

 

  Iașul se transformă, dar nu uită. Rugăciunile din biserici se aud în surdină prin geamurile deschise ale cafenelelor, iar ritualurile urbane nu dispar -- migrează, se reconfigurează, se reinventează. A da de pomană, a aprinde o lumânare, a împărți o mâncare caldă – toate există și azi, doar că în forme noi, adaptate ritmului orașului modern. Iașul nu e doar un oraș cu suflet, ci un oraș cu mai multe suflete, care trăiesc în același timp și loc, dansând între tămâie și touchscreen, între clopot și notificare.