Ordinul de protecţie, noua modă în disputele familiale

 

 * anul trecut, 43% din procesele având ca obiect emiterea ordinului de protecţie ce au avut loc pe teritoriul judeţului Iaşi s-au încheiat cu renunţare * 11% au reprezentat respingerile, iar ceva mai mult de un sfert dintre plângeri (27%) s-au soldat cu admiteri în parte * în doar 17% din cazuri magistraţii au dat dreptate în totalitate reclamanţilor

Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, aceea care reglementează emiterea şi aplicarea ordinului de protecţie, datează de aproape două decenii. Mai exact, din 2003. Ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri, obligaţii sau interdicţii: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei în locuinţa, obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate, interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic.

Ani buni, aceste speţe au fost cvasi-inexistente pe rolurile instanţelor româneşti, însă, în ultima vreme, solicitările privind emiterea ordinului de protecţie au devenit o adevărată modă. Mai mult sau mai puţin justificate, aceste acţiuni capătă o pondere din ce în ce mai mare în volumul de muncă a magistraţilor. Spre exemplu, în 2021, pe raza judeţului Iaşi s-au derulat 778 astfel de procese. Care, spre deosebire de celelalte, se judecă la foarte mare urgenţă, sentinţa venind în maxim trei zile de la depunerea plângerii.

Explicabil, normal şi logic, dacă ţinem cont de scopul acestei legi, anume acela de a preîntâmpina episoade de violenţă extremă.

Proprietarul casei se poate trezi evacuat din propria locuinţă

Din păcate, pe zi ce trece, tot mai multe persoane abuzează de această prevedere legislativă. Cele mai banale certuri în familie au ajuns dosare pe mesele judecătorilor. E suficient un apel la 112, o plângere făcută la nervi şi începe procesul. Mai ales că Legea 217/2003, cea care reglementează emiterea ordinului de protecţie, tratează ca familie şi relaţiile de concubinaj. Violenţa domestică include şi conflictele dintre foşti parteneri ori dintre rudele acestora. S-a ajuns, astfel, la cazuri gen nu-i place soacrei vocabularul ginerelui, gata, plânegere, ordin de protecţie, cerere de evacuare. Evacuare valabilă şi în cazul în care pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. Concret, un bărbat aduce la el acasă o iubită nouă, mamei acesteia nu-i convine ceva, face plângere şi omul se poate trezi pe străzi. Teoretic, e foarte posibil şi s-au consemnat ceva cazuri de acest fel.

 

În cursul anului 2021 s-au mai consemnat şi câteva momente aproape hilare. De exemplu, în 3% din procesele înregistrate la Judecătoria Iaşi, plângerile au fost făcute cu mare întârziere, solicitările fiind respinse ca perimate. Ar mai fi de notat plângerea unui deţinut împotriva colegilor de celulă. I s-a respins acţiunea ca nefondată, deoarece n-a dovedit vreun grad de rudenie cu pretinsul agresor.

 

De aceea, magistraţii sunt foarte atenţi şi foarte prudenţi atunci când se pronunţă pe astfel de speţe. Înainte de a trece la judecata de fond, întreabă părţile dacă îşi menţin poziţiile. De multe ori, între beligeranţi intervine împăcarea. Anul trecut, 43% din procesele având ca obiect emiterea ordinului de protecţie ce au avut loc pe teritoriul judeţului Iaşi s-au încheiat cu renunţare.

Un procentaj destul de ridicat au avut şi soluţiile de respingere, care au reprezentat 11% din total. Ceva mai mult de un sfert din plângeri (27%) s-au soldat cu admiteri în parte. În doar 17% din cazuri magistraţii au dat dreptate în totalitate reclamanţilor.

Marcel FLUERARU