Pachetul cu „ajutoare de la biserică“, o nouă escrocherie pentru jefuirea bătrânilor

4_11zon

Dimensiune font:

| 29-01-2024 13:03

Originalitatea infractorilor în a inventa noi moduri de operare, pentru obţinerea de bani sau alte bunuri, este dovedită de cazuistica judiciară, un astfel de caz fiind descoperit, recent, în Neamţ.

Unii dintre făptaşi, pentru a-şi atinge scopul, s-au deghizat în falşi lucrători ai firmelor de utilităţi sau vânzători ambulanţi, intrând în locuinţe şi jefuind mai ales bătrâni. A mai fost celebra metodă „Accidentul“, care a făcut mii şi mii de victime, autorii acţionând chiar din penitenciare, cu sprijinul unor acoliţi.

„Invenţii“ de care s-a uzat mai sunt şi altele, iar una nouă a fost descoperită de poliţiştii din Neamţ. Pe data de 10 ianuarie 2024, anchetatorii din Roman au fost sesizaţi de către un bărbat, în etate de 88 de ani, că o persoană, pe care o primise în locuinţă, i-a sustras economille, lucru descoperit după plecarea acesteia.

Octogenarul a declarat că în acea dimineaţă, în timp ce era acasă cu fiica, a deschis uşa unui bărbat necunoscut, care i-a spus că vine din partea bisericii, dându-i un pachet în care se aflau trei pijamale şi un halat. La un moment dat, profitând de neatenţia victimei, „bunul samaritean“ a furat suma de 4.500 de lei.

Poliţiştii s-au mobilizat exemplar, reuşind să descopere autorul în scurt timp, în judeţul Iaşi. „În urma activităţilor investigativ-operative efectuate, a fost identificată autoutilitara folosită de către persoana bănuită de comiterea faptei, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Moţca, aceasta a fost depistată pe raza localităţii Moţca“, declara inspector Ramona Ciofu de la Poliţia Neamţ.

În urma controlului autovehiculului şi a persoanelor din interiorul acestuia, a fost găsită suma de 4.701 lei, susceptibilă a fi provenită din săvârşirea de infracţiuni. Apoi, în baza probelor strânse, anchetatorii au dispus reţinerea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Iaşi, acuzaţia adusă fiind cea de furt calificat.

Un alt caz de escrocherie a fost rezolvat tot în prima lună a acestui an. Pe 28 decembrie 2023, poliţiştii de la Secţia Săvineşti au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că i-a fost sustras bunicii, de 78 de ani, un plic în care avea bani, după ce un necunoscut a intrat în locuinţă, sub pretextul că este angajatul unui furnizor de electricitate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Primarul Mihai Chirica acuză Guvernul că nu a alocat bani municipalității ieșene pentru a acoperi măcar parţial costul gazelor / Primăria Iași a început furnizarea agentului termic la mijlocul lunii octombrie
12/11/2024 21:46

 Primarul municipiului Iaşi, liberalul Mihai Chirica, anunţă că furnizarea agentului termic a inceput la mijlocul lunii octombrie şi că preţurile gigacaloriei nu au mai fost modificate din 2019. El ...

Primăria cere ajutorul Guvernului pentru plata agentului termic
12/11/2024 20:09

* „Este o provocare foarte mare pentru municipalitate, cu atat mai mult cu cat nici in acest an nu am primit niciun leu de la Guvern pentru a acoperi măcar o parte din costul gazelor. Sunt surprins in mo ...

„Epidemie de miopie” în rândul tinerilor ieșeni
12/11/2024 20:08

În ultimii ani, numărul cazurilor de miopie in randul copiilor a crescut considerabil, sustin specialistii. Conform cadrelor medicale, tinerii au tot mai des probleme cu vederea din cauza faptului că pe ...

Grevă la Arhivele Naționale
12/11/2024 20:07

 Angajaţii de la Arhivele Naţionale sunt in grevă. Demersul lor este susţinut de Sindicatul Angajaţilor Academiei Romane, filiala Iaşi. Ei protestează faţă de inechităţile salariale din sistem, ...

Inima studenților ieșeni de la UMF a făcut senzație în Japonia!
12/11/2024 20:06

Echipa MAVIS Artificial Heart a Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi a castigat, pentru al doilea an consecutiv, premiul „The most advanced design” in final ...

Școlile ieșene primesc mobilier nou!
12/11/2024 20:04

* cu circa 17,97 milioane de euro, proveniti din PNRR, Primăria a cumpărat bunuri si dotări care vor fi instalate / montate la 63 de unităti de invătămant preuniversitar (13 grădinite si 50 de scoli si l ...

Tinerii ieșeni, afectați de burnout. Prețul ascuns al ambiției
12/11/2024 16:59

Într-o lume care pare să accelereze cu fiecare zi ce trece, angajatii din diverse domenii resimt intens efectele unei culturi economice moderne ce glorifică productivitatea constantă si rezultate la fo ...

Inteligența artificială ar putea schimba radical domeniul chirurgiei cardiovasculare
12/11/2024 15:49

În cadrul intalnirii anuale a Societătii Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară si Toracică, derulată nu demult la Iasi, presedintele acesteia, prof. univ. dr. Grigore Tinică, a discutat despre t ...

Placido Domingo, așteptat la Iași
12/11/2024 15:29

Într-o atmosferă incărcată de emotie si anticipare, Iasul se pregăteste pentru un eveniment de anvergură, care va aduce in prim-plan talentul muzical al orasului, la cote inalte. Anul viitor, unul di ...

Opera Națională din Iași readuce în scenă „Madama Butterfly”, o întâlnire vibrantă cu capodopera lui Puccini
12/11/2024 10:03

Luna noiembrie aduce la Opera Natională Romană din Iasi un eveniment cu totul special: premiera operei „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, o lucrare profundă si emotionantă care isi deschide ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei