Parcările supermarketurilor, transformate în păduri!

2supermarketuri 1

Dimensiune font:

| 11-06-2021 00:00

1.264 de ieşeni au semnat recent o petiţie prin care solicită eliberarea autorizaţiei de construcție pentru supermarketuri condiționată de plantarea câte unui copac la fiecare patru sau şase locuri de parcare * unele astfel de magazine din Iași au adoptat deja această inițiativă

La Primăria Iaşi a fost înregistrată pe 9 martie o solicitare venită din partea societăţii civile. Mai precis, 1.264 de ieşeni au semnat o petiţie prin care solicită, pe de o parte, ca pentru viitoarele investiţii de tip supermarket autorizaţia de conctrucţie să fie eliberată cu obligativitatea investitorului de a planta câte un copac la fiecare patru sau şase locuri de parcare. Pe de altă parte, petenţii cer municipalităţii identificarea de instrumente legale prin care actualele supermarketuri să poată fi încurajate să planteze copaci în parcările actuale. „În acest mod, municipiul Iaşi poate beneficia de un aport de câteva mii de copaci, distribuţi în totae zonele oraşului, cu efecte evidente asupra calităţii aerului”, spun ieşenii care au semnat petiţia.

Aceştia mai spun că pe lângă îmbunătăţirea calităţii aerului şi scăderea tempereaturii pe suprafeţele betonate, se obţin scăderi ale temperaturiii în interiorul maşinilor care, astfel, ar fi parcate în locuri umbrite, sub coroanele arborilor. În demersul lor, petenţii au anexat imagini cu o astfel de parcăre din Bucureşti.  „Această inițiativă semnată de peste 1.200 de ieșeni, a fost transmisă de către primarul Mihai Chirica către Carrefour, Lidl, Kaufland, Selgros, Penny, Dedeman și Brico Depot. Sperăm într-o atitudine deschisă a acestor supermarketuri privind plantările de copaci”, afirmă ‎Cristian Cojocariu‎, iniţiatorul propunerii.

Parcările Penny din Galata şi Lunca Cetăţuii, gata pentru... plantări

Ieri au apărut şi primele răspunsuri, iar în urma acestora, două supermarketuri din oraş vor planta copaci în parcările proprii. „Petiția grupului Vocea Iașului privind plantarea de copaci în parcările supermarketurilor din Iași are primul răspuns concret la Penny Galata. În discuția avută astăzi (n.r. – ieri) cu doamna director Bălașa Roxana, am primit confirmarea că până la finalul săptămânii vor fi aduși si plantați copacii pe locurile pregătite din parcare, iar de săptămâna viitoare începe plantarea și la supermarketul Penny Lunca Cetățuii. Un adevărat exemplu de urmat! Va mulțumesc tuturor pentru semnarea și susținerea petiției!”, spune Cristian Cojocaru. Lucian STATE

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
16/03/2025 21:22

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Miting anti-extremism, la Iași
16/03/2025 19:30

Circa 200 persoane au ajuns, sambătă seara, in Piaţa Unirii pentru a lua parte la mitingul organizat pentru susţinerea valorilor pro europene. Timp de o oră, participanţii şi-au arătat şi dezaprobarea ...

Coaliție PSD – PNL – PMP, pentru buget - Iașul are la dispoziție 2,8 miliarde de lei pentru a se dezvolta
16/03/2025 19:28

* intre proiectele care vor fi derulate cu prioritate in acest an se regăsesc centura de ocolire pentru traficul uşor, pasajul din Podu Roş, construirea unei săli polivalente şi a unui nou stadion municipa ...

Piedone a confiscat câteva kilograme de aur, din Iași!
16/03/2025 19:27

 Cristian Popescu Piedone, seful ANPC, a confiscat bijuterii de 2,5 milioane de euro, a aplicat amenzi de 35.000 lei şi aşteaptă ca 8 din cei 11 vanzători de bijuterii verificaţi să vină cu clarific ...

„O lume a viitorului pentru femei ar fi una în care fiecare ar avea libertatea de a-și urma visurile și de a-și construi un destin propriu, fără a fi constrânsă de convenții sociale sau de așteptările tradiționale”
16/03/2025 19:21

* dialog cu Victoria Bulai, presedinta Organizatiei Femeilor de Afaceri Iasi - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „a fi femeie” intr-o lume in care puterea si delicatetea trebuie să coexiste? Cat ...

Din ecran la inimă. Credință reimaginată pentru tinerii generației digitale
16/03/2025 18:34

Într-o lume marcată de schimbări rapide si de inovatii tehnologice, traditia se intalneste cu modernitatea intr-un dans delicat, iar Biserica, simbol al continuitătii spirituale, se reinventează pentr ...

Șocant! Vasluianul care și-a decapitat mama crede că și-a ucis iubita pe motiv că-l înșela!
16/03/2025 17:56

Robert Tănase, tanărul din Murgeni care si-a ucis mama, a ajuns astăzi la sediul Politiei Vaslui, unde a povestit oamenilor legii cum a comis teribila faptă, relatează vremeanoua.ro. Întrebat de că ...

Generația Z și shopping-ul sustenabil: impact economic real sau iluzie?
16/03/2025 17:42

Magazinele de haine second-hand din Iasi, odinioară considerate o optiune de nevoie, sunt astăzi un sector prosper. Datele comerciantilor arată o crestere semnificativă a vanzărilor in ultimii cinci ani. & ...

272 de ieșeni, victime ale traficului de persoane
16/03/2025 16:59

Traficul de persoane constituie a doua cea mai răspandită economie ilicită din lume, potrivit Comisiei Europene. Profitul anual generat de munca fortată la nivel mondial este estimat la 236 de miliarde dola ...

„Adevăratul succes vine din simțirea că am făcut tot ce am putut mai bine și că am trăit în armonie cu sinele nostru”
16/03/2025 13:40

- Muzica are puterea de a transcende timpul, granitele si culturile. Ce inseamnă pentru dumneavoastră acest rol universal al muzicii? - Muzica si artele, in general, au abilitatea de a depăsi granitele ge ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei