Peste 1.200 de ieșeni au fost amendați de Paște!
Dimensiune font:
* aceștia au de plătit amenzi în valoare totală de 569.365 euro! * în aceeași perioadă, la nivel național au fost sancționați peste 20 de mii de români * valoarea totală a amenzilor aplicate în România, în luna aprilie se apropie de 70 milioane de euro!
În zilele sărbătorilor de Paște, structurile Inspectoratului de Poliție al județului Iași, Inspectoratului Județean de jandarmi și ale Poliţiei Locale au efectuat un număr de 2.073 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. În urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 1.210 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.732.952 lei (569.365 euro).
La nivel național, în aceeași perioadă au fost aplicate 20.418 sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.883.592 (9,9 milioane de euro)!
De menționat că atât numărul amenzilor aplicate, cât mai ales valoarea acestora este în scădere, după ce, în patru zile din această lună, oamenii legii au plicat sancțiuni în valoare de mai bine de 4 milioane de euro zilnic.
În total, valoarea totală a sancțiunilor aplicate în România, în luna aprilie, se apropie de 70 de milioane de euro - 339.639.402 lei. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau