Peste o tonă de deșeuri periculoase confiscată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Dimensiune font:
La 07.03.2020, în jurul orei 13.45 o femeie de 47 ani, din municipiul Suceava a sesizat prin SNUAU 112, despre faptul că la o hală de pe str. Cernăuți, din municipiul Suceava se depozitează deșeuri cu risc biologic .
La faţa locului a fost identificată apelanta, care a relatat faptul că în cursul acestei zile a observat o mașina cu inscripții risc biologic, care depozita mai mulți saci cu inscripția ,,Risc biologic”, într-o hală din spatele locuinței de pe str. Cernăuți.
În apropierea depozitului a fost identificată o autoutilitara în care se aflau doi bărbați de 43, respectiv de 63 de ani, iar în autovehicul au fost identificate mai multe colete din carton și tomberoane din material plastic, pentru care a fost prezentat un aviz de însoțire a unor substanțe periculoase și nepericuloase.
Având în vedere faptul că nu au fost prezentate toate documentele prevăzute de cadrul normativ incident privind transportul unor substanțe periculoase, a fost solicitată intervenția lucrătorilor din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, precum și a echipei operative din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice Suceava, care au preluat cercetările în cauză.
A fost identificat administratorul unității ce are ca obiect de activitate colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor medicale, stabilindu-se că transportul de deșeuri medicale trebuia să se desfășoare pe traseul Târgu-Mureș - Pașcani – Iași.
Din primele verificări s-a constatat că administratorul nu a respectat traseul stabilit deoarece acesta urma să încarce mai multe deșeuri medicale din incinta unei hale pe care o închiriase pe raza mun. Suceava.
În urma cercetării cercetărilor, nu au fost identificate deșeuri arse, însă a fost găsită cantitatea de 1019.8 kg., despre care reprezentanții Gărzii de Mediu au concluzionat că sunt deșeuri medicale periculoase.
Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, urmând ca aceasta să fie eliminată pe cheltuiala reprezentantului societății implicate, în conformitate cu prevederile legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii S.A.E.S.P. Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau