Piețele Iașului, oglinda economiei locale

 * piețele agroalimentare din Iași spun mai multe despre starea economică a orașului decât o statistică seacă * de la tarabele accesibile din Nicolina și Alexandru cel Bun, la piața improvizată din Tătărași și până la prețurile mari de la Hala Centrală și Independenței, realitatea se vede în ceapa verde, în negocieri și în tăcerea cumpărătorilor * piețele sunt un barometru al modului în care trăim

Diminețile în piețele Iașului încep cu un zumzet aparte. Nu e doar vânzare, ci viață. Între grămezi de ceapă verde și cartofi vechi ca o guvernare obosită, între țipete vesele și replici acide, se țese o imagine vibrantă a economiei locale. Dacă vrei să înțelegi cum respiră un oraș, uită pentru o clipă de birouri, bănci și mall-uri. Du-te în piață, unde zarzavaturile spun mai mult decât cifrele dintr-un raport trimestrial.

Nicolina și Alexandru, „piețele poporului”

În Nicolina și Alexandru, viața pulsează între sacii de cartofi și mormanul de verdeață stropită cu apa ca să pară mereu proaspătă. Sunt piețele cu cei mai mulți pași și cele mai puține fasoane. Aici, bătrânele își cară în plase și ultimul leu, iar pensionarii își aleg cu grijă morcovii, nu neapărat după prospețime, ci după preț. „Dacă iei două legături de pătrunjel, îți mai pun una, să mănânci și mâine”, glumește o vânzătoare cu șorț roșu și mâinile muncite.

Prețurile sunt decente, iar produsele adesea direct din grădinile de la Breazu sau Târgu Frumos. Clienții, o lume diversă: de la studenți cu buget fix, până la familii cu copii și oameni singuri care știu că aici găsesc „de toate”. Este, poate, cea mai fidelă oglindă a orașului muncitor și modest. Oameni pragmatici, dar cu ochiul încă format să caute roșia cu gust, nu doar cu aspect de raft occidental.

Piața Chirilă, un soi de compromis

În Tătărași, Piața Chirila e un soi de compromis. Nu e cea mai curată, nici cea mai ieftină, dar este singura. Tarabele sunt puține, locul înghesuit, iar aerul ușor înțepător. O piață mică, agățată între blocuri gri și străzi fără trotuar, dar vitală pentru cartier. Clienții vin mai mult din nevoie decât din plăcere. „Dacă n-ar fi piața asta, m-ar costa 10 lei în plus doar benzina până-n centru”, oftează un domn în trening care cumpără trei mere și o sticlă de lapte. Comercianții nu fac poezie. Nici nu trebuie. Vând repede, direct, fără zâmbet forțat. Au o clientelă fidelă, dar suspicioasă – lumea calculează la sânge. „De ce-s cartofii noi 20 de lei?”, întreabă o femeie. „Păi... că-i curățați!”, vine replica, ușor defensivă. Piața Chirilă e o lecție de supraviețuire economică. Aici, orașul nu se joacă de-a piața, ci își face proviziile mofturii.

Hala Centrală și Piața Independenței, „fițe cu pretenții”

La polul opus, în buricul târgului, piețele de la Hala Centrală și de pe Independenței promit rafinament, dar oferă o realitate mai cenușie. Aici, legătura de mărar costă mai mult decât în Alexandru o pungă de cartofi. Tarabele sunt ordonate, unele chiar elegante, dar prețurile nu sunt pentru toate buzunarele. E piața celor care vor să pară că mănâncă sănătos, fără să verifice cât costă, dar și a celor care cred că mai mult înseamnă mai bun. „Morcovul iese bine în poză, dar n-are gust”, șoptește un bătrânel, nemulțumit de „ambalajele” actuale. Aici vin corporatiști grăbiți, tineri din Copou sau familii din blocurile vechi din centru, cu lista pe telefon. Se cumpără roșii „de Olt” care poate nici n-au trecut prin județ, miere cu etichetă imprimată la color și ouă de țară în cofraje de plastic reciclate de la supermarket.

Piațele centrale au o altă dinamică. Mai puțină negociere, mai multă poză de Instagram. Mai puțină comunitate, mai multă aparență. E oglinda unei clase care nu mai are timp să pună întrebări, dar încă vrea să creadă că piața e autentică.

O economie de tarabă

Piețele Iașului nu sunt doar locuri de schimb economic, ci hărți vii ale orașului. Fiecare piață exprimă o realitate socială: Nicolina și Alexandru sunt pulsul zilnic al orașului muncitor; Chirila – soluția unui cartier îmbătrânit; iar Hala și Independenței, vitrinele cu pretenții ale unei economii încă în căutarea echilibrului. Agricultorii autentici sunt tot mai rari, iar comercianții de conjunctură mai abili decât politicienii. Totuși, sub umbrelele albastre și printre lăzile de plastic, găsești încă fragmente de autenticitate: o femeie care vinde legume din grădina ei și îți spune cum le-a stropit cu macerat de urzică, un bătrân care vinde două borcane de zacuscă făcute de nevastă-sa sau un copil care întreabă ce-i ăla păstârnac. Economia orașului se vede în câte feluri de roșii sunt pe tarabă, dar și în câtă lume își mai permite să le cumpere.

Maura ANGHEL