Prima dezbatere publică a impactului Autostrăzii A8 asupra mediului, la Iași, pe 11 iulie
Dimensiune font:
* „Este foarte important acest moment pentru că, practic, după dezbaterea publică şi concluziile trase pe acest subiect, APM poate emite acordul de mediu. Acordul de mediu este ultimul document necesar pentru a putea finaliza studiul de fezabilitate şi întocmi indicatorii tehnico-economici pe care se pot depune pe masa guvernului, pentru adoptarea acestora, fiind momentul de la care se poate trece la proiectare şi execuţie”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Sorin Dangă.
Agenţia de Protecţia Mediului Iaşi anunţă că a fost depus raportul privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare, pentru proiectul tronsonului Târgu Neamţ – Paşcani – Ungheni din Autostrada A8.
Acest tronson din Autostrada A8, cunoscută şi ca Autostrada Unirii, va traversa judeţul Iaşi, prin comunele Aroneanu, Bălțați, Costești, Dumești, Erbiceni, Golăiești, Heleșteni, Ion Neculce, Lețcani, Miroslava, Miroslovești, Moțca, Popricani, Rediu, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Ungheni și Victoria, Orașelor: Podu Iloaiei și Târgu Frumos și Pașcani.
În acest sens vor fi organizate două dezbateri publice privind raportul impactului asupra mediului şi a studiului de evaluare. Una dintre dezbateri va avea loc în Sala Mare a Primăriei Iaşi, în data de 11 iulie. „Este o veste bună pentru Iaşi, pentru întreaga Moldovă, pentru că această dezbatere publică pentru obţinerea acordului integrat de mediu, care va fi în prima parte a lunii iulie la Primăria Municipiului Iaşi, stă la baza obţinerii autorizaţiei de construire a autostrăzii A8. E un pas care arată foarte clar că toate demersurile noastre privind construirea acestei autostrăzi se concretizează. Sperăm să avem o dezbatere care să nu lungească termenele de execuţie şi, în cele din urmă, să vedem cât de curând excavatoarele pe traseul autostrăzii A8, autostrada Unirii”, a spus primarul Mihai Chirica.
O a doua dezbatere va fi organizată în Sala Mare a Primăriei Paşcani, în data de 12 iulie. „E foarte important acest moment pentru că, practic, după dezbaterea publică şi concluziile trase pe acest subiect, APM poate emite acordul de mediu. Acordul de mediu este ultimul document necesar pentru a putea finaliza studiul de fezabilitate şi întocmi indicatorii tehnico-economici pe care se pot depune pe masa guvernului, pentru adoptarea acestora fiind momentul de la care se poate trece la proiectare şi execuţie. E un moment mult aşteptat, la care mulţi actori implicaţi au muncit mult. Ne bucurăm că am ajuns la acest moment”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Sorin Dangă.
În ceea ce priveşte perioada de implementare şi criticile aduse de societatea civilă din cauza întârzierilor lucrărilor la Autostrada A8, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi se declară a fi optimist. „Trebuie să fim optimişti pentru că toate declaraţiile publice spun că autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni face parte din proiectele strategice ale României, aşa numitele proiecte flagship stabilite de UE şi a fost îndepărtat şi acel potenţial pericol care ar fi putut crea nişte blocaje în implementarea proiectului, respectiv propunerea spre realizare prin parteneriat public privat. Consider că trebuie să ne uităm cu speranţă la viitor, decât la trecut”, a declarat Marius Sorin Dangă. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau